Back
Featured image of post Care este rostul suprem al vieții?

Care este rostul suprem al vieții?

Aceasta a fost și  este o întrebare centrală și un subiect de dezbatere în filosofie și literatură de-a lungul istoriei.

Unii filosofi, precum Aristotel, au susținut că rostul suprem al vieții este căutarea fericirii și împlinirii personale (eudaimonia). Pentru Aristotel, aceasta însemna să trăiești o viață virtuoasă și să te angajezi în activități raționale.

Socrate și Platon au pus accent pe importanța cunoașterii și înțelepciunii. Socrate, faimos pentru citatul „Știu că nu știu nimic”, a susținut că rostul vieții constă în recunoașterea propriilor limite și în căutarea înțelepciunii.

Multe tradiții religioase și filosofice, inclusiv creștinismul și budismul, încurajează o viață dedicată slujirii și compasiunii față de alții. În „Nou Testament”, de exemplu, Iisus îndeamnă la iubirea aproapelui, cale pentru dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.

Pentru unii scriitori și artiști, rostul vieții poate fi găsit în actul de a crea și a se exprima prin artă. Poetul român Mihai Eminescu, în poezia „Glossă”, reflectează asupra ideii de a rămâne consecvent în acțiunile și intențiile noastre, detașat și împăcat cu sinele și soarta: „Tu rămâi la toate rece,/ De te-ndeamnă, de te cheamă;/ Ce e val, ca valul trece,/ Nu spera şi nu ai teamă;/ Te întreabă şi socoate/ Ce e rău şi ce e bine;/ Toate-s vechi şi nouă toate:/ Vreme trece, vreme vine”.

Filosofii existențialiști, precum Jean-Paul Sartre și Albert Camus, au argumentat că viața nu are un sens înnăscut și că indivizii trebuie să-și creeze propriul sens prin acțiunile lor. În „Miturile lui Sisif”, Camus explorează conceptul de absurd și sugerează că recunoașterea absurdității existenței poate conduce la libertate.

Pentru mulți alții, rostul vieții este spiritual. Sfântul Augustin, în „Confesiuni”, a scris faimoasa frază „Tu ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și inima noastră este neliniștită până când se odihnește în Tine”, subliniind că rostul suprem este de a ne reconecta cu Dumnezeu.

Pentru rostul suprem al vieții nu există un răspuns unic sau universal. Diferitele perspective oferite de filosofie și literatură ne invită să reflectăm la propria existență și să căutăm un sens care rezonează cu valorile și aspirațiile noastre personale, cu credințele, cultura și așteptările noastre spirituale.

Peste toate, Dumnezeu și calea iubirii sale absolute, veșnice, reprezintă cea mai frumoasă perspectivă a existenței noastre.

Last updated on Jul 03, 2023 10:57 UTC
comments powered by Disqus