Un simbol al istoriei noastre, o figură emblematică este Ion Roată, țăranul fruntaș din comuna Câmpuri, care, alături de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a avut un rol hotărâtor în înfăptuirea Unirii Principatelor Române de la 1859. Se împlinesc astăzi 142 de ani de la plecarea sa din această lume către Dumnezeu.

Ioan Roată avea 51 de ani când a fost ales deputat în divanul ad-hoc care avea să se pronunțe asupra Unirii Moldovei cu Muntenia. Scriitorul Ion Creangă l-a transformat în personaj literar prezentându-l astfel:

„Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad – hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temeiu pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Așa e țăranul: nu prea știe multe. Și moș Ion Roată, fiind țăran, cum v-am spus, deși se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său”, îl descrie Ion Creangă pe Ion Roată.

După închiderea ședințelor Divanului, din cauza atitudinii sale ostile împotriva boierimii a căzut în dizgrația autorităților. A fost considerat “stricător al ordinei publice” și a fost arestat de Poliția Iași. A fost eliberat ” pe chezășia județului și a locuitorilor din satul Câmpurile”. S-a dispus a fi “îndeaproape supravegheat polițienește ca asupra mișcărilor lui și a corespondenților lor, la întâmplare de cea mai mică agitație în contra bunei ordine, va fi arestat”. Eliberarea sa se făcuse cu condiția  să nu se mai implice în activitățile divanului.

Persecutat de autorități și hulit de boieri, Ion Roată a fost nevoit să-și părăsească satul natal și s-a mutat la Gura Văii. A activat în continuare ca militant pentru respectarea legilor lui Cuza și a drepturilor țăranilor.

Ion Roată a fost decorat simbolic, în 1878, de către ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu, cu  Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, împreună cu brevetul însoțitor semnat de Domnitorul Carol I, „ca o răsplată a contribuției pe care înțeleptul țăran a avut-o la Înfăptuirea Principatelor Unite''. Era doar o distincție simbolică, pentru că în realitate Ioan Roată se zbătea într-o sărăcie lucie.

La vremea respectivă, M. Flondor, prefect de Putna, un apropiat de-al lui Mihail Kogălniceanu, i-a scris acestuia, la 1880, și deplângea soarta fostului deputat ajuns la vârsta de 74 de ani, rămas fără nicio vită în bătătură din cauza unei epizootii. Față de necazul și suferința la care a ajuns Ioan Roată, Kogălniceanu era rugat să îl ajute cu ceva bani pentru a-și cumpăra vite de muncă”, notează istoricul Horia Dumitrescu în „Cronica Vrancei”.

Doi ani mai târziu, în noaptea de 19 spre 20 februarie 1882, avea să se stingă din viață. El a fost purtat pe brațe și înmormântat în cimitirul bisericii din Gura Văii.

„Trupul său a fost purtat pe brațe ca un adevărat sfânt și înmormântat cu cinste în cimitirul bisericii din Gura Văii – Câmpurile, unde și-a avut ultimul sălaș. A murit sărac, ca mai toți luptătorii, dar a lăsat în urma sa o nouă bogăție, numele său, un adevărat blazon de noblețe, intrat în istorie și în legendă”, precizează reprezentanții Muzeului Vrancei.

Dumnezeu să-l odihnească în pace, fie-i memoria veșnică!