România trăiește, de la o vreme, într-un spectacol politic atât de absurd, încât Caragiale, dacă ar mai fi printre noi, n-ar mai scrie comedii. Ar cere, probabil, concediu medical. Nu de boală, ci de supradoză de realitate.

Avem, așadar, un personaj care a obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024 vreo 2,1 milioane de voturi, adică 22,94%. Ajuns între timp inculpat, de pe treptele justiției bucureștene, pe post de dictator fără portofoliu cere suspendarea președintelui ales al României. Nu oricum, ci „acum, nu mâine”. Căci, în noua teologie politică a mesianismului de scară, revoluția și mobilizarea generală pentru salvarea țării se propovăduiesc din postura de inculpat la „cremenal”.

În aceeași fanfară a indignării fabricate, George Simion s-a apucat imediat să facă sondaje pe Facebook despre suspendarea președintelui. Pentru că, în politica nouă, nu mai ai nevoie de majorități, argumente, instituții, temei constituțional sau responsabilitate publică. Ajunge un sondaj cu „Da” sau „Nu”, câteva mii de emoticoane nervoase și un cor digital de „comentaci” îndoctrinați și boți care ar guverna țara prin social media (singura lor „realitate”).

Important este să se aprindă scena, să urle trompetele, să se ridice praful, să fie hrănită gloata cu încă o porție de iluzie fierbinte. Dacă pâine nu mai avem destulă, măcar circ să fie. Mult. Colorat. Strident. Patriotic până la paroxism și găunos până la temelie.

Culmea hazului de necaz este că salvatorii patriei nu salvează nimic concret. Ei doar anunță salvări. Emit profeții. Aruncă vorbe goale. Împart certificate de patriotism, exact cum vindeau odinioară negustorii ambulanți leacuri miraculoase pentru toate bolile prin târguri și piețe publice. Numai că aici leacul e mereu același: scandal, suspiciune, revoltă, victimizare, conspirație, „dujmani” și un popor ținut deliberat într-o febră halucinantă continuă.

Cel mai savuros episod al acestei telenovele patriotice rămâne întrebarea la care nimeni, în toți acești ani, nu a reușit să ofere un răspuns coerent: din ce trăiește Călin Georgescu? Această curiozitate legitimă, banală chiar în orice stat de drept, a rămas fără răspuns cu o consecvență care ar face invidios orice magician.

Omul care dezvăluie conspirațiile universale, din taifasul când cu calul, când cu informația din apă, ori întâlnirile de taină cu extratereștri, ne propovăduiește suveranitatea, sobrietatea și întoarcerea la rădăcini, nu a explicat niciodată prin ce mecanism financiar își întreține armata de bodyguarzi, plătește amenzi consistente și duce un trai care nu sugerează austeritatea monahală pe care o predică demagogic. Poate e vreo minune. Poate e donație de la sfinți. Poate e economie circulară a indignării. Poate plătește Dumnezeu, în tranșe lunare, prin virament spiritual de la Kremlin. Cine știe?

Să ne înțelegem, patriotismul nu înseamnă să urli mai tare decât Constituția. Nu înseamnă să transformi frustrarea electorală în combustibil pentru isterie colectivă. Nu înseamnă să confunzi poporul cu propria galerie de îndoctrinat oi. Nu înseamnă să te cațări pe suferințele oamenilor ca pe o scenă de campanie a dezinformării, propagandei și a manipulării permanente.

România nu se va face bine cu profeți de ocazie, cu sondaje de Facebook și cu suspendări ordonate de pe treptele judecătoriilor de către inculpați. România se va face bine când va deosebi, în sfârșit, liderul de scamator, patriotul de agitator și democrația de bâlci.

Până atunci, rămânem aici, în loja noastră națională, privind spectacolul: unii joacă tragedia, alții vând bilete, iar poporul plătește nota.

Poftiți de mă înjurați și denigrați, bravi „subversioniști” și pretinși patrioți de jalnică adunătură și tastatură…