Back
Featured image of post Clarificări necesare din „taverna mohorâtă”

Clarificări necesare din „taverna mohorâtă”

Am urmărit cu dezgust și silă cele prezentate în investigația jurnalistică „Recorder”, privitoare la angajările cu dedicație politică din Primăria Târgu-Mureș. Din păcate, în mod neașteptat, în cea de a doua parte a înregistrărilor este invocat și numele meu, fără a avea, de fapt, nicio legătură cu talciocul penibil pentru funcții, angajări și promovări promovat de consilierii primarului Soós Zoltán.

Din respectivele înregistrări, rezultă că numele meu este invocat în legătură cu intenția de promovare într-o funcție de „adjunct” a fratelui meu, Lucian Pașcan. Vă informez, fără să am nimic de ascuns, că acesta lucrează de aproape 20 de ani la Administrația domeniului public, ca simplu angajat cu studii medii. Este un om cinstit, harnic, muncitor, bun profesionist, cu maximum de bun simț și sunt mândru cu fratele meu.

„Geniile” din jurul primarului se pare că s-au gândit să-l promoveze „strategic” într-o funcție de conducere (deși acest lucru este legal imposibil, întrucât fratele meu nu este absolvent de studii superioare), invocându-se următoarele în ce mă privește: „Singurul naționalist care are o pătură naționalistă și care… nu zic că e controlabil neapărat, dar e cel mai normal la cap, e fratele său (adică sussemnatul), pe partea obiectivă. Și e foarte bine că își duce linia aia.” Mulțumesc, Marius Libeg, pentru aprecieri dar linia mea existențială, nu doar politică este aceeași de când mă știu, și nu mi-o va schimba, nici influența, nici nu mă va abate din drumul meu vreo promovare sau funcție cu dedicație pentru vreo rudenie, conform unor judecăți simpliste, de oameni necopți.

Așadar, îmi exprim regretul că, într-un astfel de context al manevrelor politice oneroase, care, din păcate, caracterizează echipa de „specialiști” a primarului Soós Zoltán, apare neavenit și numele meu, al fratelui meu, fără a avea nicio legătură voluntară cu respectivele discuții sau fapte din „tavernă mohorâtă”.

Cine oare credea că Primăria va ajunge, doar într-un an și un pic, într-o situație chiar mai sordidă decât cea a anterioarei conduceri administrative a orașului?!

Last updated on Jan 31, 2022 12:33 UTC
comments powered by Disqus