Ședința extraordinară a Consiliului local municipal Târgu-Mureș, în care va fi supus votului proiectul privind organizarea rețelei școlare la nivelul municipiului Târgu-Mureș, a fost convocată pentru astăzi, de la ora 14. Sunt 8 consilierii locali semnatari ai convocatorului: șapte din partea UDMR (Csiki Zsolt, Bako Szabolcs, Furo Judita, Szaszgaspar Barnabas, Makkai Gergely, Magyary Elod, Mozses Levente) și unul din partea POL (Hermann Mark Christian). Subiectul principal al demersului îl reprezintă, în realitate, validarea în rețeaua școlară a Liceului romano-catolic, în imobilele administrate de Fundația Statusul Romano-Catolic din Transilvania, care amenință Primăria Târgu-Mureș cu rezilierea contractului privind închirierea spațiilor pentru Colegiul Național „Unirea ”.
Un consilier al primarului a informat public că au avut loc „10 întâlniri cu oficiali ai UDMR legate de acest liceu”. Nu prea înțelegem de ce, fiindcă nu trebuie respectată decât legea și nu este nimic de negociat pe această temă.
În plus, aflăm cu stupefacție care este și finalitatea negocierilor. Un nou proiect de hotărâre care cuprinde două articole stupefiante:
„Art.1. Se ia act de proiectul elaborat de către Direcţia Şcoli, înregistrat la I.S.J. Mureş cu nr. 1441 din data de 07.02.2017 privind propunerea de proiect de reţea şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Municipiul Tîrgu Mureş, pentru anul şcolar 2017-2018, în conformitate cu prevederile art. 22, lit. a) din OMENCS nr. 5777/2016, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Aprobarea reţelei şcolare va fi supusă aprobării Consiliului local municipal după emiterea avizului conform de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş.”
Adică o hotărâre prin care Consiliul local ia act de un proiect, când pentru a lua act era absolut suficientă o informare a direcției de specialitate din cadrul primăriei, în temei legal. Mai mult, luarea de act nu are nicio valoare juridică, câtă vreme pentru aprobarea rețelei școlare este oricum necesar și sine qua non avizul conform al Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Iar existența avizului impune oricum o nouă hotărâre a Consiliului local.
Pot să le transmit tuturor celor care sunt complici la negocierile unor ilegalități că își asumă riscurile judiciare de rigoare. Instituția prefectului este obligată să notifice o astfel de hotărâre.
În plus, celor care ar vrea ca să mă fac că nu văd aceste învârteli administrative revoltătoare, care înveninează și întinează situația învățământului în Târgu-Mureș, le solicit să vină cu soluții concrete pentru un proiect vizând construcția unui nou campus școlar modern la Târgu-Mureș.
În mandatul meu de prefect al județului Mureș, am contribuit decisiv la transferarea de la Ministerul Apărării Naționale în patrimoniul orașului a Cazărmii Podul Mureș. Este o clădire marcată cu bulină roșie (cu risc de prăbușire în cazul unui seism) care trebuie reconsolidată sau demolată. Are adiacent cca șase hectare de teren. Luați grabnic o hotărâre care este benefică învățământului pe termen lung și nu mai negociați culpabil ilegalități, fără nicio perspectivă constructivă!