Am aflat din mass-media că Elena Gabor, președintele Organizației de femei a PMP Mureș, este suspectată de săvârșirea unor fapte penale iar în acest sens, la domiciliul său, organele abilitate au efectuat o percheziție. Colega noastră, în calitate de consilier local al comunei Șincai, luptă de mai mulți ani cu nelegalitățile și abuzurile celor din administrația publică locală, împotriva cărora a depus mai multe sesizări și plângeri penale la instituțiile de control și cercetare ale statului. Elena Gabor ne-a comunicat că este victima unui act de răzbunare de sorginte politică și că această situație nu o va împiedica să-și continue activitatea, să-și facă datoria în sprijinul și pentru mai binele comunității pe care o reprezintă, chiar cu mai multă motivație, dăruire și îndârjire.\Avem încredere în corectitudinea și cinstea colegei noastre, care se bucură de prezumția de nevinovăție și o susținem moral. De asemenea, ne exprimăm încrederea în instituțiile statului de drept, care au datoria să soluționeze operativ din punct de vedere legal respectivele acuzații…\Întrucât nu dorim să existe neavenite interpretări răuvoitoare, privitoare la poziția politică a colegei noastre în PMP Mureș, vă facem cunoscut că Elena Gabor a decis o autosuspendare din funcția deținută în partid până la clarificarea situației sale.\Nimeni nu este mai presus de lege iar PMP respectă Constituția României și legile țării, luptăm cu toții pentru consolidarea statului de drept, bunăstarea și prosperitatea românilor.