În luna iunie a anului trecut, sesizam printr-o interpelare (5369/DRP/13.06.2013) adresată ministrului Culturii, Daniel Barbu, o serie de fapte și nereguli grave, posibile ilegalități petrecute în activitatea Teatrului Național din Târgu-Mureș. Pe baza documentelor venind în susținerea sesizării, solicitam efectuarea unui control din partea Ministerului Culturii, prin intermediul Corpului de control.\Din păcate, fie superficialitatea, fie nepriceperea, incompetența sau neștiute interese politicianiste au făcut ca acest control, consider doar simulat, să nu răspundă sesizărilor concrete și grave, susținute prin interpelare. Ba, mai mult, prin răspunsul Ministerului Culturii, am aflat că la Teatrul Național din Târgu-Mureș toate sunt bune și frumoase, cursul ,,ascendent” al activității, ,,cotele cele mai înalte ale audienței la spectacole”, ,,surse extrabugetare de finanțare prin aplicații de proiecte” și mirifica ,,strategie managerială si politica artistică a teatrului care au determinat Teatrul National Târgu-Mureș să iasă din conul de umbra al anilor trecuți”. Nici dacă teatrul plătea un articol publicitar într-o publicație de profil, nu putea să iasă atât de imaculat de pe urma respectivului așa-zis control care nu a răspuns, de fapt, niciuneia dintre problemele sesizate.\O sesizare similară am adresat însă Curții de conturi a României, inspectorii acestei instituții efectuând un control la aceeași instituție, la începutul acestui an. De data aceasta, controlul s-a făcut la modul serios și cu responsabilitate, în temeiul celor sesizate și s-au constatat grave nereguli și ilegalități, de natură penală, în activitatea Teatrului Național din Târgu-Mureș. Mai întâi, în raport cu multele nereguli, în privința lucrărilor de construcții-montaj aferente obiectivului de investiții ,,Reparații capitale și modernizări la Teatrul Național Târgu-Mureș”, atribuite SC IZOREP SRL, s-a constatat că, \O altă constatare a Curții de Conturi evidențiază că au fost acordate salarii individuale brute lunare majorate nejustificat angajaților încadrați pe funcții de conducere, cu contracte de muncă pe perioadă determinată, cu sume ce reprezintă 35-40% din salariile de bază ( aferente acestor funcții, conform prevederilor legale) și care nu se regăsesc în componentele salariale reglementate pentru personalul angajat în sectorul bugetar de cultură, fiind estimate \Pe de altă parte, în perioada august 2011 – ianuarie 2012, au fost angajate și efectuate cheltuieli nelegale din fonduri alocate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Culturii, ca urmare a achiziționării în numele Teatrului Național Târgu-Mureș a unor servicii de consultanță în domeniul managerial (constând în realizarea conceptului managerial al structurii Teatrului Național, reorganizarea activității din domeniul managerial, scenotehnic, de producție, gospodăresc-economic, administrativ, proiectare-tehnologie, elaborarea proiectului organigramei, regulamentului de organizare și funcționare și a celui de ordine interioară, pregătirea proiectelor de perspectivă, programele, investițiile, inovarea Teatrului Național, elaborarea planurilor, programelor de activitate, regulamentelor procedurale și metodelor de lucru ale entității, revizuirea și redefalcarea bugetului Teatrului Național pentru anul 2011), acestea reprezentând, de fapt, cerințe pe care managerul teatrului trebuie să le îndeplinească, fiind estimate \Având în vedere aceste constatări, vă solicit să mă informați ce rol mai au Corpul de control al Ministerului Culturii, compartimentele juridic, economic-contabilitate, audit și control preventiv din cadrul ministerului, din moment ce nu-și justifică existența prevenind sau depistând, la timpul potrivit, asemenea grave nereguli de natură penală? Totodată, vă rog să mă informați ce măsuri veți dispune împotriva reprezentanților Corpului de control care s-au deplasat absolut degeaba la Târgu-Mureș, eventual ca agenți publicitari, și au irosit banii din bugetul ministerului doar simulând un control și nefăcându-și de fapt datoria profesională?! (