Back
Featured image of post Criza medicamentelor pentru tratamentul împotriva cancerului. Ministerul spune că soluții ar fi, se și aplică?

Criza medicamentelor pentru tratamentul împotriva cancerului. Ministerul spune că soluții ar fi, se și aplică?

În urmă cu mai bine de o lună interpelam Ministerul Sănătății semnalând ”Criza medicamentelor pentru tratamentul împotriva cancerului”. Între timp, a sosit și răspunsul. Mai bine de două pagini în care mi se explică cum Ministerul analizează, aplică metodologii, elaborează norme și se preocupă. La cum stau lucrurile pe hârtie, nu ar trebui să mai asistăm la nicio problemă în sistem. Greu de crezut.
Conform documentului, ”noua metodologie pentru calculul prețului maximal al medicamentelor urmăreşte asigurarea unor costuri cât mai reduse din partea pacienţilor şi stabileşte limitarea prețului în cazul medicamentelor inovative pentru care există cel puţin un medicament generic în România la minimul ţărilor de comparaţie sau la 65% din prețul medicamentului inovativ pentru primul medicament generic. Prin comunicările transmise de către Consiliul Concurenţei se consideră faptul că odată cu expirarea patentului şi intrarea pe piață a medicamentelor generice/biosimilare şi medicamenteie inovative ar trebui să aibă acelasi tratament în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire a prețului ca şi medicamentele generice.”
Cât despre asigurarea accesului pacienfilor la medicamente esenţiale a căror scădere actuală din stocurile din țară, sau chiar lipsă, reprezintă un risc la adresa sănătății populaței, Ministerul dă un răspuns năucitor: ”analizează eventualele soluţii care să satisfacă necesitățile tuturor factorilor interesafi, în principal prin facilitarea perceperii medicamentelor ca unul dintre pilonii de bază ai sistemului de sănătate, nu doar ca simple obiecte ale comerțului.”
În scopul asigurării unor stocuri adecvate şi continue de medicamente, Ministerul Sănătății a adoptat un mecansim având două componente: un sistem electronic de raportare a stocurilor la nivel de țară, regiune şi judeţ şi obligația de serviciu public. În cadrul sistemului electronic de raportare a stocurilor toți cei implicați de la fabricanți și distribuitori și până la farmacii obligaţia să raporteze zilnic Ministerului Sănătății situaţia privind stocurile şi operaţiunile comerciale de medicamente, inclusiv distribuţia în afara teritoriului României, efectuate cu medicamentele de uz uman din portofoliul propriu. Ministerul Sănătăți va avea astfel o situație de ansamblu a stocurilor de medicamente, la nivelul întregii țări, însă nu şi la nivel de farmacie.
De asemenea, conform celor mai recente reglementări în vigoare, distribuitorii angro trebuie să aibă stocuri asigurătoare egale cu rulajui mediu lunar, stabilit be baza informaţiilor colectate prin intermediul sistemului electronic. Totodată, în situaţia apariţiei unui nivel naţional de alertă – scăderea timp de 7 zile consecutive a stocului la nivel naţional pentru o categorie de medicamente, acestea vor fi introduse pe o Listă temporară de medicamente aflate sub observaţie – cu interdicţie temporară de livrare intracomunitară şi export. Mai mult, confolm art. 5 alin (1), ,,cu 10 zile lucrătoaze înainte de efectuarea unei livrări intracomunitare, inclusiv a tranzacţiilor între două sau mai multe reprezentanţe ale aceleiaşi campanii, aflate în ţări diferite, DAPP, distribuitorul angro sau farmaciile notifică ANMDM prin completarea declarției pe propria răspundere de respectare a obligaţiei de serviciu public”.
Mai mult, în cazurile exceptionale, când nu există echivalent terapeutic pe piaţă, se poate recurge la autorizarea furnizării de medicamente pentru nevoi speciale, în condițiile Ordinului ministrului sănătălii nr. 85013 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 703 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăfii referitoare la medicamentele utilizate pentru rezolvarea unor nevoi speciale.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus