Nu trece o săptămână fără să mai aflăm de încă o aberație din așa-zisa reformă salarială unitară, promovată de guvernarea PSD-ALDE. O acțiune guvernamentală programatică, insuficient fundamentată, pripită și grăbită, care a busculat sistemul salarial generând grave dezechilibre în economia României. Primesc consecvent la biroul parlamentar sesizări din partea unor categorii profesionale discriminate salarial, angajați care caută și solicită să li se facă dreptate. În acest sens, mi s-au adresat recent cercetători angajați ai Academiei Române, cu privire la veniturile acestora.
Legea salarizării unitare, așa cum a fost prezentată publicului, demagogic, propagandistic și electoral, se dorea a fi un demers legislativ menit să reducă discrepanțele salariale și sociale, indiferent de domeniile de activitate. În realitate, disproporțiile salariale dintre vârful și baza piramidei de salarizare s-au accentuat la nivelul multor instituții dar și de la o instituție publică la alta.
În prezent, în institutele de cercetare ale Academiei Române, un asistent-cercetare, cu titlul de doctor, câștigă 1.463 lei, iar un cercetător științific încasează lunar 1.637 lei. Prin comparație, șoferii din unele instituții publice au ajuns să aibă lefuri între 2.000 și 4.000 de lei, la fel și o femeie de serviciu, pe când un referent din administrația publică locală, adică prima treaptă a salarizării funcționarilor publici, primește un salariu situat între 3.000 și 4.500 lei. Precizez, pentru a nu se interpreta eronat, că susțin ca fiecare categorie socio-profesională să fie remunerată meritoriu și să aibă asigurat un nivel de trai decent și demn. Însă, discrepanțele salariale generate în sistemul public sunt revoltătoare, prin raportare la studii, nivel de pregătire, funcție, competență și responsabilitate.
Într-o situație similară, discriminatorie și umilitoare din punct de vedere al retribuției, se află și angajații din cadrul Direcțiilor județene pentru cultură, care ajung să aibă salarii mai mici chiar decât ale colegilor din instituțiile pentru cultură pe care le coordonează ierarhic. Și să nu uităm că acești specialiști se află în prima linie în privința protejării patrimoniului cultural național.
În absența unei salarizări corespunzătoare, specialiștii care își desfășoară activitatea în respectivele instituții își caută alte locuri de muncă și vor părăsi sistemul care-i nedreptățește. Finalmente, devine din ce în ce mai dificilă atragerea și menținerea în sistem a personalului supra-calificat și cu vocație pentru cultură și cercetare. Pierderea acestor specialiști reprezintă un pericol chiar pentru viitorul intelectual al României. Cum acești specialiști nu se pretează la promovarea unor manifestări publice de protest și nici nu reprezintă o forță numeric semnificativă, sunt desconsiderați și abandonați de o guvernare care, deși ne aflăm într-un an cu semnificații culturale și istorice centenare, pare că nu are nicio preocupare semnificativă pentru susținerea culturii și a cercetării științifice din România.