Declarațiile publice ale președintelui UDMR Kelemen Hunor de desolidarizare cu privire la evenimentele și manifestarea vizând autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc sunt doar o nouă ipocrizie și demagogie, specifice liderilor acestei uniuni. De fapt, la manifestări au luat parte reprezentanți de prim rang ai UDMR, președinți ai organizațiilor din Covasna, Sfântu Gheorghe și Mureș, precum și președinți de consilii județene și primari ai UDMR din Mureș, Harghita și Covasna. De fapt, autonomia teritorială pe criterii etnice este inclusă în programul politic al UDMR și asumată ca atare, chiar dacă prezența la guvernare determină liderii uniunii să fie acum mai ponderați și rezervați în declarații.\Pentru manifestările cu iz de Ev Mediu de la Târgu-Mureș, pentru instigările ilegale, anticonstituționale la separatism, de dezmembrare teritorială și enclavizare etnică, pentru incendierea drapelului Uniunii Europene, precum și incidentele care au condus la agresarea forțelor de ordine, sunt datori să răspundă organizatorii și cei care au contribuit la încălcarea Legii 60/1991, republicată, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice.\Totodată, solicit Guvernului și Parlamentului României să susțină promovarea în regim de urgență a actelor normative necesare pentru scoaterea în afara legii a organizațiilor extremiste, cu caracter naționalist – șovin și fascist, făcând în mod direct referire la Partidul Jobbik, a anexei sale paramilitare Garda Ungară, precum și a organizației celor 64 de Comitate secuiești. Totodată, solicit instituțiilor abilitate ale statului să vegheze și să asigure respectarea alin. (1) al art 3, din Legea nr. 14/2003 din Legea Partidelor Politice care prevede că . În aceeași lege se stipulează la alin. (2) al art. 3 că: