Astăzi, de Înălțarea Sfintei Cruci, să aveți parte de binecuvântare dumnezeiască, dragi prieteni.

 Se împlinesc trei decenii de la trecerea în veșnicie a autorului „Cărții Oltului”, magistralul reportaj literar realizat de Geo Bogza. Susținea că „Oltul nu este doar un râu, ci un simbol, un martor al celor mai importante evenimente istorice prin care a trecut poporul român”.

Născut în Blejoi, lângă Ploiești, Bogza a fost o personalitate complexă și poliedrică a literaturii și jurnalismului românesc. În calitate de scriitor, jurnalist, poet și teoretician al avangardei, Bogza a avut o carieră și o operă contradictorie, marcând o gamă largă de evoluții: de la genialitate și disidență în tinerețea sa, la conformism și „poezie de casă” în era socialistă, și până la o formă de rebeliune post-revoluționară.

La doar 21 de ani, Bogza a șocat opinia publică prin publicarea volumului său „Jurnal de Sex”, care era considerat impudic, sfidător pentru normele conservatoare ale vremii. Această lucrare i-a adus atenția publică, dar și urmărirea judiciară, încadrată într-un context mai larg de ascensiune a extremei drepte în România anilor ‘30. Un „proces de presă” a fost inițiat împotriva lui Bogza, fiind acuzat de pornografie pe baze morale ambiguu definite.

După trei ani de bătălii în instanță, Bogza a fost achitat, o decizie pe care și-a sărbătorit-o imprimându-și cărți de vizită pe care scria “Geo Bogza. Achitat”, semn al unei nonconformități persistente. Ulterior, a mai fost arestat și privat de libertate timp de șase zile pentru aceleași „infracțiuni”.

Eliberarea lui Bogza de sub aceste acuzații nu a fost doar o victorie personală, ci și un moment semnificativ în evoluția libertății de expresie în România interbelică.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească! Fie-i memoria veșnică!

Nu credeam să-nvăț…

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă,

Fără brațele tale, brațul oricui e pentru mine laț de spânzurătoare.

Trăiesc numai ca să măsor, în fiece clipă, neîndurarea morții.

Fără ochii tăi, ochii mei nu văd decât întuneric,

Nimic nu mai are glas, stinsă e orice lumină.

Ce grea e moartea într-un univers care el însuși moare.

Fără numele tău, numele meu numește neantul,

Vânăt urcă din adânc valul mării, urlându-și disperarea.

Fără frumusețea ta, frumusețea lumii e scrum și cenușă.

(Geo Bogza)