INTERPELARE adresată Ministerului Energiei, Domnului ministru Anton Anton și Ministerului Finanțelor Publice, Domnului ministru Eugen Orlando Teodorovici
La solicitarea Ministerului Energiei, Consiliul de Administrație al Romgaz a aprobat, în calitate de acționar majoritar, distribuirea în 2018 a unui dividend suplimentar de 1,3 lei/acțiune, ceea ce înseamnă 501 milioane lei în total. Această sumă se adaugă dividendelor de 1,9 miliarde de lei distribuite deja din profitul pe 2017 și din profitul reportat.
Cererea statului român ca Romgaz să distribuie dividende suplimentare poate fi justificată logic doar prin raportare la deficitul bugetar foarte mare, fiind o consecință și reacție la riscul ca România să nu se încadreze în ținta de deficit bugetar convenită cu Uniunea Europeană. Consider că este foarte grav ca Romgaz să fie obligată să repartizeze acționarilor aproape întreg câștigul, în loc să-l investească în proiecte noi.
În aceste condiții, nu este exclus ca și alte companii de stat cu profit să fie obligate să distribuie dividende suplimentare pe final de an. Hidroelectrica este una dintre aceste companii.
Alejandro Hajdenberg, reprezentant al FMI, a spus recent că deficitul bugetar ar putea ajunge la 3,6% din PIB, peste targetul de 3% din PIB. La finalul lunii septembrie, a ajuns la 16,8 miliarde lei (1,77% din PIB), fiind cu 10 miliarde lei mai mare față de primele nouă luni din 2017, adică mai mult decât dublu.
Anul trecut, Romgaz a distribuit 93% din profitul pe 2016, plus dividende suplimentare de 747,7 milioane de lei, sumă repartizată din alte rezerve. Astfel, s-a ajuns în situația ca rata de distribuire a dividendelor în 2016 să fie de 141,2%.
În concluzie, rezultă că Romgaz este o companie folosită doar pentru dividende.
La capitolul dezvoltare, societatea este ceva mai modestă. Are proiecte de investiții importante în plan, însă mult sub potențialul său. De altfel, nivelul investițiilor este sub cel planificat. În 2017, Romgaz a realizat doar 68,4% din programul de investiții de 1,14 miliarde lei. Un proiect important al Romgaz este realizarea centralei termoelectrice de la Iernut (județul Mureș), iar un alt proiect este dezvoltarea noului zăcământ de la Caragele. Romgaz mai ia în calcul, de asemenea, o investiție într-o centrală electrică de 400 MW, pe gaze, la Mintia, în condițiile în care construiește deja una la Iernut de 430 MW. O altă intenție ar fi să investească 1 miliard de euro în industria chimică. Însă, toate aceste proiecte sunt foarte costisitoare.
Conform unui memorandum al Guvernului, companiile cu capital de stat sunt obligate, pentru al doilea an consecutiv, să vireze acționarilor cel puțin 90% din profit, banii fiind de fapt necesari pentru acoperirea majorărilor de pensii și salarii.
Domnilor miniștri, vă întreb: ce viitor vor avea companiile menționate și altele aflate în patrimoniul statului, câtă vreme acestea în loc să-și investească profiturile în propria dezvoltare, contribuie la acoperirea deficitului bugetului de stat sau asigură plata salariilor sau a pensiilor, majorate populist și nesustenabil economic de către actuala guvernare?! O astfel de abordare, nu cumva va împinge pe termen lung chiar către insolvență aceste companii care, din fericire, încă funcționează cu profituri substanțiale pentru economia României?! De ce nu stimulați investițiile ca motor al stabilității și dezvoltării economice?!