De câteva luni, bancherii, în general dezbinați de competiția goanei furibunde după profit, și-au unit subit forțele precum și interesele pledând, în solidar, pe toate canalele mediatice posibile, împotriva proiectului legislativ privind „darea în plată”. Acest proiect de act normativ care a fost adoptat recent de către Senatul României, urmând a fi dezbătut în Camera Deputaților, stipulează, în esență, că persoanele care au contractat credite pentru achiziționarea de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci, dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor. Inițiativa legii dării în plată se constituie într-un demers social just, menit să-i ajute pe debitorii cu probleme de solvabilitate reale să scape de povara creditelor ipotecare, cedând practic către creditori (bănci) aceste bunuri. Legea este benefică și pentru cei care au accesat credite bancare în franci elvețieni, sub oblăduirea bancherilor din România, inclusiv a BNR, iar, mai apoi, din pricina devalorizării leului și a fluctuațiilor dobânzilor de referință, corelative crizei economice și prăbușirii pieței imobiliare, s-au trezit fatalmente că nu-și mai pot achita respectivele credite bancare.
Retrimisă în Parlament de către președintele României, întrucât nu era stipulat în mod explicit și inechivoc cine sunt beneficiarii acestei legi, considerându-se că aceștia ar putea fi și dezvoltatori imobiliari, care nu mai doreau sau nu mai puteau să înapoieze creditul, proiectul a fost amendat și corectat în Senat. Astfel, au fost excluși în mod explicit de la aplicarea legii dezvoltatorii imobiliari, respectiv „profesioniștii” creditelor, persoanele fizice care desfășoară activități comerciale. Cu alte cuvinte, legea nu se aplică celor care au luat credite pentru dezvoltări imobiliare, cei care fac afaceri, samsarii imobiliari ș.a.
Un alt aspect al proiectului incriminat de bancheri prevedea includerea în cadrul beneficiarilor proiectului legislativ a celor care accesează programul „Prima Casă”. Într-un demers sentențios, invocând și prevestind consecințe economice apocaliptice, prin intermediul unor comunicate publicitare publicate în mass-media, Consiliul Patronatelor Bancare din România (PBR) atacă cu toate forțele legea dării în plată susținând următoarele: „Nu ți-au spus că va crește avansul pentru credite. Nu ți-au spus că va dispărea programul prima casă. Nu ți-au spus că un tânăr va trebui să aștepte 8 ani în plus ca să poată să își ia o casă. Și nu ți-au spus nici că piața imobiliară se va bloca. Că în provincie probabil nu se va mai vinde și nu se va mai cumpăra nimic. Și că greu, foarte greu, se va mai construi ceva…”
Bancherii au uitat însă să precizeze tocmai adevărul, anume că programul „Prima Casă” incumbă acum un risc împărțit, doar între împrumutați și stat, adică tot noi, marea masă a contribuabililor? Dacă un împrumutat prin programul „Prima Casă” nu își mai poate plăti ratele, banca nu are absolut niciun risc, nicio pierdere, pentru că jumătate din suma împrumutată o recuperează de la stat iar pentru restul confiscă imobilul ipotecat și, dacă nu acoperă creditul acordat, îi mai pune datornicului și poprire pe venituri. „Curat-murdar”, vorba lui nenea Iancu…
Demersul legislativ este, de fapt, unul echitabil corector, în sensul că, dacă un client îşi asumă dobânda şi eventual fluctuația cursului, este necesar ca banca să-şi asume riscul ipotecii. Nu este normal să fie urmărit un om toată viața pentru un credit pe care o bancă i l-a acordat și care are la bază o ipotecă evaluată tocmai de către respectiva bancă și menit să acopere respectivul împrumut. Realitatea demonstrează că, după căderea pieței imobiliare din 2008, a scăzut şi prețul imobilelor puse în garanție, ceea ce înseamnă că, în prezent, doar clienții sunt cei care suportă devalorizarea, în timp ce banca se alege doar cu profitul, ceea ce este inadmisibil.
De fapt, sistemul bancar din România dorește să transfere doar către clienți greșelile făcute de unele bănci care au urmărit, mânate de lăcomie, exclusiv goana după profit prin supraevaluarea bunurilor creditate, încălcarea politicilor de creditare, promovarea intensivă a creditelor în valute cu risc pentru populație și recompensarea prin comisioane generoase a campionilor creditărilor supraevaluate.
În acest context, este absolut culpabilă atitudinea guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, care a intervenit susținând poziția profitabil partizană a bancherilor. Un fost bancher, actualmente consultant financiar, se întreba retoric, în acest sens, pe bună dreptate, de ce BNR nu a intervenit și în anii 2006-2008, când băncile multinaționale din România obțineau profituri de miliarde de euro, deoarece românii trebuiau sa plătească dobânzi la credite mult mai mari decât clienții din celelalte țări UE?
De asemenea este interesant de știut de ce BNR nu a spus, în anul 2008, că este un risc sistemic atunci când băncile supraevaluau și finanțau imobile, ajungând ca prețul unei garsoniere de 30 mp să fie evaluată de bănci la 70.000 euro, adică de peste 4 ori prețul de construire a unei garsoniere noi?”
De data aceasta, deși adeseori i-am criticat de la tribuna Senatului pe unii colegi parlamentari, îi felicit pe toți cei care au susținut prin vot acest proiect legislativ. După cum consemnează filosoful Arthur Schopenhauer, „o mare piedică potrivnică progresului omenirii vine din faptul că oamenii nu ascultă de cei care vorbesc înțelept, ci de aceia care strigă mai tare”. Se pare că, de această dată, înțelepciunea noastră triumfă peste strigătul bancherilor, peste forța corupătoare a banilor…