Back
Featured image of post De la tribuna Senatului : Avem nevoie de extratereștri!

De la tribuna Senatului : Avem nevoie de extratereștri!

România a ales calea democrației, și-a asumat majoritar valorile europene, respectul față de instituțiile democratice și statul de drept… Însă, una este teoria și alta practica realității. Suntem de acord cu regulile, cerem fermitate, clamăm respectarea legii și a legalității dar, apoi, zi de zi, căutăm nonșalant calea compromisului, a negocierilor și micilor înțelegeri de duzină la toate nivelurile, șubrezim tocmai fundamentul stabilității statului, necesara exigență, competență și seriozitate către care aspirăm. Suntem, poate, victimele unui efect perfid și degenerescent al deceniilor de îndoctrinare și îndobitocire comunistoidă, al generațiilor care au existat în spațiul strâmt al umbrelei totalitare numite PCR (Partidul Comunist Român) dar tradus cinic într-un sistem existențial subsumat și asumat „descurcăreț” în spațiul și registrul Pile Cunoștințe Relații. Tot același sistem guvernează astăzi mental prin peisajul frumoasei noastre țări.
Toate încep de la o educație precară, de la un învățământ care tocmai prin excesul de reforme, declamativ politicianiste, rămâne nereformat și se află într-o perpetuă degringoladă. De la amenda negociată cu agentul de circulație, la pila de prin spitale și săritul rândului de prin alte instituții de trebuință ale statului, de la mica înțelegere întotdeauna „la negru” cu Dorel, meseriașul, la gâlceava perpetuă care domină spațiul public și sinistrul conflictualităților care ne înveninează cotidian existența. Toate înfrâng regulile, toate se răsfrâng, contaminează și „toxicizează”, într-un fel sau altul, și spațiul politic. Iar omul politic nu poate să se ridice deasupra orizontului de concret, din păcate sordid, pe care îl reprezintă. Cu alte cuvinte, oglindește mediul din care provine, se comportă pe măsura educației precare de care o bună parte a societății are în continuare parte.
Astfel explic, de ce unii politicieni caută să fie „mai egali” decât cei pe care îi reprezintă, astfel înțeleg canonada privilegiilor, așezarea imunităților ca scut împotriva urmăririlor penale, sfidarea justiției și a cetățeanului de rând. Iar dacă la vârful ierarhiilor statului se întâmplă acest spectacol tulburător, sfidător, revoltător, furia și scârba se generalizează rămânând doar o chestiune de timp răbufnirea, sancțiunea publică.
Suntem victimele sistemului care ne formează și compune. Dacă regulile sale nu sunt serioase și clare, general aplicabile și asumate cu fermitate, cu exigență, putem doar spera și aștepta miracole. Poate doar să vină extratereștri să ne organizeze…

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus