Back
Featured image of post De râsul și rușinea lumii!

De râsul și rușinea lumii!

În luna iulie 2009, la invitația mea, având atunci calitatea de prefect al județului Mureș, președintele României, Traian Băsescu, a participat la Festivalul Văii Mureșului din Răstolița. L-am însoțit pe întregul parcurs al vizitei parcurgând traseul chiar în aceeași mașină cu domnia sa.

Nu am blocat circulația pe arterele principale de circulație din Târgu-Mureș, unde a coborât din autoturism și s-a întreținut cordial cu foarte mulți târgumureșeni. Nu a permis girofaruri pornite în coloana de deplasare care-l însoțea, cu excepția autoturismului antemergător al Poliției Rutiere. Ne-am deplasat către Răstolița, prin Reghin, fără a bloca vreo arteră de circulație, iar, până la Răstolița, coloana a respectat viteza regulamentară (legală) de deplasare, valabilă pentru orice cetățean al României.

Astăzi, circulația rutieră aproape în întregul județ Mureș a fost dată peste cap. Blocaje, ambuteiaje imense la Târgu-Mureș, blocaje la Reghin, la fel pe Valea Gurghiului, nervi întinși la maximum, claxoane, înjurături cu năduf din partea celor încremeniți inutil în trafic.

De ce toată această nebunie?! Pentru că premierul României, respectiv președintele PNL, Nicolae Ciucă, și președintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuiau să-și arate trufia într-o vizită cu caracter electoralist la Târgu-Mureș. Ăștia, nu-s oameni normali, sunt semizei și trebuie feriți de, Doamne ferește!, atentate cu mămăligă explozivă, trebuie ținuți departe de mulțime să nu le rupă careva fâșul… Rușinos!

Last updated on Mar 03, 2023 13:20 UTC
comments powered by Disqus