Este tot mai clar că economia României este cotropită, aservită și asimilată de capitalul străin. În timp ce românii sunt preocupați prin actualitate, prioritar, de spectacolul încătușărilor de la DNA, iar publicul exultă conectat majoritar la circul mediatic de rigoare, România rămâne la coada clasamentului economic al țărilor din Uniunea Europeană, fără vreo perspectivă de redresare realist pozitivă. În ultimul sfert de secol, țara noastră nu și-a identificat o direcție economică pragmatică, validă, reușind doar să consacre și perpetueze un sistem versatil al „elitelor” politice, contaminat de corupție, viciat de impostură, veleitarism și lipsă de profesionalism.
De altfel, în urmă cu un sfert de secol, fără a beneficia măcar intelectual, prin inteligență, de vreun sistem imunitar defensiv, preventiv, fără a cunoaște simptomatologia sau specificitățile capitalismului feroce, devorant, din care urma să facem parte, România a intrat cu inocență, naiv și multă speranță în confruntarea unei competiții economice de pe poziții de crasă inferioritate. Habar nu aveau românii ce înseamnă capitalul străin, câtă vreme erau familiarizați doar cu cel al lui Marx și Engels, nu aveau nicio șansă să facă față unor rețete investiționale capitalist verificate și de succes, prin care resursele energetice ale țării au fost vândute către diverse concerne multinaționale și corporații internaționale, fie din neștiință dar și ca urmare a unor complicități culpabilizante ale corupției politic generalizate. Într-o ultimă ofensivă de renunțare la avuția națională, astăzi, se vând cu elan până și terenurile agricole, pământul țării care s-ar cuveni să reprezinte cea din urmă redută, de prezervare, de apărare a suveranității și a independenței poporului, a națiunii române.
Deși ne valorificăm integritatea cu destoinicie și nonșalanță, deși respectăm cu sfințenie imperativele legislative ale pieței comune și ne raliem servili unor normative care adeseori ne sunt defavorabile din partea Uniunii Europene, la dezvoltare economică rămânem tot pe ultimul loc în rândul țărilor europene. Și cum am putea să facem față în competiția dezechilibrată și inegală din cadrul UE?!
Să ne referim, de pildă, la agricultură, câtă vreme România dispune de o treime din suprafața agricolă a UE, și s-ar cuveni ca acest domeniu să constituie un veritabil motor al dezvoltării noastre economice. Datele Eurostat arată că Romania rămâne în continuare o țară agricolă, în comparație cu alte state europene, și peste o treime din gospodăriile agricole din Uniunea Europeană sunt în țara noastră (3,7 milioane gospodarii agricole, respectiv 33,5% din numărul total din UE). Astfel, România are o pondere a populației ocupate în agricultură de 25,4%, ocupând primul loc din Uniunea Europeană, la o distanță considerabilă față de următoarele state clasate: Grecia (13,0%) si Polonia (11,2%).
Cu toate acestea, fermierii români primesc cea mai mică subvenție reprezentând plata pe suprafață, în valoare de 157 de euro/hectar, în timp ce, în Uniunea Europeană, cea mai mare subvenție pe suprafață (SAPS) o iau fermierii din Malta, aceștia primind circa 600 de euro/ha. De asemenea, sume considerabile li se oferă și agricultorilor din Olanda (459 euro/ha), Grecia (418 euro/ha), Italia (394 euro/ha), Franța (291 euro/ha), Polonia (212 euro/ha). Câtă vreme concurăm pe aceeași piață, cu o agricultură depășită tehnic și subvenționată deliberat discriminatoriu, intrăm fără vreo șansă într-o competiție economică dezechilibrată, absolut inegală. Experții UE motivează că subvențiile sunt stabilite prin raportare la producția medie la hectar, obținută în anii anteriori, însă cum poți să ajungi productivitatea fermierilor din statele dezvoltate, când aceștia funcționau performant cu ferme la standarde moderne, încă din momentul în care agricultorii români mai făceau încă agricultură individuală de subzistență (cu plugul tras de boi sau cu utilaje de la începutul secolului XX)?! Evident, nici nu ai cum să mai ajungi vreodată la același nivel de performanță cu fermierul german, francez, italian, polonez ș.a., câtă vreme de pe poziții de inferioritate, în continuare, primim subvenții mai mici comparativ cu cele acordate statelor dezvoltate… E un cerc vicios din care, perpetuându-se aceleași politici europene, evident nu avem cum să ieșim, ci suntem apriori condamnați să rămânem săracii de la coada clasamentului Europei. Poate acesta este prețul pe care trebuie să îl plătim pentru securitatea noastră militară, ca parte a NATO și a structurilor euroatlantice…
Consider însă că, în mod deliberat, normativele europene impuse coercitiv în ultimii ani au dăunat și au îngreunat tot mai mult situația agricultorilor, denaturând specificul agriculturii din România. Odată cu dispariția cotei din 2015, laptele provenit din alte state membre determină eliminarea treptată a fermierilor români cu 2-3 vaci, vorbim de peste 800.000 de crescători de animale. Iar falimentarea acestora a fost consfințită de normativele privind procesarea laptelui neconform (lapte care, potrivit normelor UE, nu respectă anumite limite biologice, precum un anumit nivel maxim de germeni, de celule somatice etc).
Corelativ, Ministerul Agriculturii nu a primit acceptul Comisiei Europene de a finanța programul de reabilitare a sistemului național de irigații din fonduri europene, iar Guvernul nu dispune de banii necesari pentru a finanța sistemul de irigații la nivel național. Pe de altă parte, accesul agricultorilor la sistemele de irigații aflate în funcțiune, atâtea câte mai sunt, devine din ce în ce mai costisitor, din cauza creșterii constante a prețului energiei electrice și a combustibilului, majorare care a fost efectuată tot ca urmare a cerințelor organismelor europene pentru liberalizarea pieței.
Toate aceste măsuri agricole europene, la care este obligată și România să se ralieze, conduc nu doar la dispariția micilor fermieri, ci și la dispariția unui mod de viață, care în România, atât în zonele de câmpie, cât mai ales în cele de deal şi de munte, dăinuie de mii de ani. Clasica gospodărie țărănească, ouăle, laptele şi brânza „de la țară“, treptat și premeditat vor dispărea. Fără a mai putea face față concurenței marilor fermieri, lipsiți de finanţare şi îngrădiți permanent de diverse „reguli europene“, mulți țărani se văd nevoiți să-şi înstrăineze pământul, să devină salariați ai marilor companii.
În registrul actualității, cele necesare traiului le găsim la supermarketuri iar, de regulă, produsele agricole comercializate în aceste spații comerciale nu provin din România. Așa arată, de fapt, europenizarea și cea mai mare, mai profundă „revoluție” din agricultură şi din mediul rural, din istoria României.
În acest timp al prefacerilor europene abrupte, noi, românii, în postura de victime ale unei competiții economice inegale, reușim să contabilizăm constant poziții codașe în rândul țărilor Uniunii Europene: România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană, în ceea ce privește accesarea fondurilor europene, de asemenea, ultimii când vine vorba de ponderea cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în PIB, mult sub media europeană. România este singura țară din Uniunea Europeană în care Sănătatea este finanțată cu mai puțin de 6% din PIB, iar problemele din sistem se agravează, sunt tot mai greu de rezolvat, și tot la acest capitol suntem pe ultimul loc în privința rezultatelor tratamentelor medicale. România se află la coada clasamentului UE în privința cuantumului salariilor din educație și tot la coada clasamentului privind productivitatea muncii pe angajat; pe ultimul loc în UE la numărul de deșeuri valorificate și am putea continua la nesfârșit… Iar în aceste vremuri de „glorie” europenistă, am ajuns codași, aproape în mod firesc, și la speranța de viață, care este sub 75 de ani în România.
Este clar că trebuie să schimbăm radical, fundamental, politica României, implicit pe cea a reprezentanților noștri din cadrul structurilor Uniunii Europene. Circul politic intern, spectacolul sordid al corupților și al încătușărilor nu pot ține locul unei serioase politici de stat, menită a ne proteja interesele naționale și a consolida economia și prestigiul țării. S-ar mai putea salva ceva, dacă printr-o mare revelație, printr-un spectaculos pact politic și social național, vom reuși cumva să ne stabilim prioritățile economiei și mizele naționale, asumându-le faptic, nu doar politic declamativ sau demagogic. Evident, aș prefera să fiu optimist în această privință, dar confruntat cu realitățile năbădăioase ale Capitalei, strict contextual și pătimaș risipitoare de orgolii și sinergii subsumate unor problematici mărunte, adesea insignifiante, cu politica malițioasă și dominant gregară de la vârful țării, cu ispitirile „circărești” care domină spațiul mediatic, mă declar sceptic că vom mai putea, în timp util, schimba ceva semnificativ, spre binele acestei țări. Arată-ne, Doamne, că mă înșel și binecuvântează acest popor și România!