Back

DECLARAŢIE POLITICĂ: Lasă, măi, hoția așa, ne-am obișnuit cu ea!

Senatul a adoptat, prin vot electronic secret, modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, stabilind, printr-un amendament inițiat de senatori reprezentând puterea politică din jurul PSD, că arestarea preventivă nu mai poate fi dispusă de judecător, decât dacă există „indicii temeinice”, înlocuindu-se astfel sintagma „suspiciuni rezonabile” de până acum.\Sunt unul dintre cei 26 de senatori care au votat împotriva acestui amendament, implicit împotriva modificării Codului de Procedură Penală.\Preventiv, Ambasada SUA la București și-a făcut cunoscută poziția oficială în această privință, exprimându-și îngrijorarea și arătând că amendamentele propuse la Codul Penal și la cel de Procedură Penală reprezintă „un semnal descurajator, mai ales pentru investitori”. Ambasada Germaniei a arătat, de asemenea, că urmărește „cu mare atenție încercările de așezare a activității eficiente a autorităților române de urmărire penală pe un fundament modificat”, susținând public că „acestea pot avea un impact nemijlocit asupra evaluării României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”. Iar printr-o atitudine similară dar și solidară, Ambasada Marii Britanii a anunțat că a luat notă de preocupările semnalate privind modificarea Codului Penal și de Procedură Penală, atrăgând atenția că Parlamentul trebuie să sprijine instituțiile sistemului judiciar și statul de drept. De altfel, raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare si Verificare stipulează inechivoc că „Parlamentul trebuie să sprijine instituțiile sistemului judiciar și statul de drept”.\Nu în ultimul rând, printr-un comunicat ferm, reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție precizează că: „Dispozițiile actuale protejează drepturile fundamentale ale persoanelor într-o manieră care corespunde standardelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se justifică adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent în tradiția juridică română sau în legislațiile altor state europene”.\Iată, așadar, câte instituții de o importanță covârșitoare pentru viața democratică a României au transmis prin reprezentanții lor aceeași idee: în esență, că este inoportună și neavenită modificarea Codurilor, de altfel nu cu prea mult timp în urmă adoptate de Parlamentul României. „Bate șaua să priceapă iapa”, fiindcă oricum premierul Ponta s-a făcut că nu pricepe, comentând cinic pentru presă că: „apreciez totdeauna pozițiile ambasadelor, sunt convins că Parlamentul știe totdeauna ce decizie să ia”. Evident, avându-și socrul, pe Ilie Sârbu, în postura de lider al senatorilor coaliției din jurul PSD și controlând o relaxată și sfidătoare majoritate, este lesne de priceput ce înțelege premierul prin faptul că „Parlamentul știe”…\Cu alte cuvinte, deși ambasadele SUA, Germaniei și Marii Britanii ne transmit că sunt îngrijorate de modificarea Codului Penal și pledează solidar pentru justiție și stat de drept, deși DNA consideră nemotivate aceste modificări indicând că „urmăresc limitarea capacității investigative a organelor de urmărire penală”, Ponta și PSD reacționează taman pe dos protejându-și propriile interese. Ba, mai mult, cu o grabă cât se poate de suspectă, proiectul legislativ insuficient analizat și dezbătut a fost inclus, în regim de urgență, pe ordinea de zi a ședinței Senatului de luni, 11 mai 2015.\Știm din înțelepciunea populară că, dacă unul îți spune că ești beat, îl poți trimite la culcare, însă dacă doi îți spun că ești beat, atunci e cazul să te culci. Din păcate, premierului Ponta și politicienilor culpabili din coaliția de guvernământ, înfrigurați de perspectiva cătușelor și a „beciului domnesc”, pot să le spună ambasadele, și oricine altcineva, orice… La nevoie, sfidează chiar NATO și UE, câtă vreme justiția trebuie ținută la cât mai mare distanță de cei cu musca penală pe căciulă. La urma urmei, ce poți să le pretinzi celor care înțeleg politicul ca pe o mare furăciune și s-au obișnuit să existe viclean într-o mare hoție: las-o, mă’, că merge așa, ne-am obișnuit cu ea!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus