Sărbătoarea creștină a Paștelui este un prilej de bucurie al miracolului Învierii divine, al triumfului
vieții, a spiritului, asupra morții, asupra finitudinii trupești. ,,Bucurați-vă”, le-a spus Cel Înviat, Mariei
Magdalena și celeilalte Marii! Mesajul sublim al marii sărbători creștine pornește de la sacrificiul
inițiatic, în numele iubirii atotputernice, absolute, pentru salvarea și binele semenilor iar Învierea este
mai mult decât o răsplată a jertfirii, consfințește, de fapt, supremația și veșnicia luminii, desăvârșirea
prin iubire, ofranda propriei vieți așezate la temelia existenței tuturor celorlalți, truda sacrificiului
asumat prin credință care umple potirul vieții veșnice.
În trepidanta noastră existență, suntem adeseori furați de viteza obligațiilor cotidiene din refugiul
contemplării, din reveria profunzimilor extatice. Ritmul existențial și nevoia de pragmatism nu ne
îngăduie să scrutăm deopotrivă cerul dar și propriile străfunduri metafizice. Este poate și cauza pentru
care, atunci când rezonăm și afirmăm – ,,Hristos a înviat!” -, omitem să ne raliem la mesajul profund și
transcendent, covârșitor pentru ființa noastră.
În fiecare zi înviem în miracol, în inefabila, minunata nouă zi. Știm să iubim oare destul? Suntem
capabili să ne sacrificăm pentru binele celorlalți? Știm măcar să prețuim cuvântul, să ne respectăm
cuvântul dat? Putem oare să fim mai buni cu toți ceilalți? Sunt întrebări fundamentale care mă
frământă. Dacă preotul este un păstor și un părinte al comunității euharistice, prin extensie și un
politician, exceptându-i pe farisei, reprezintă comunitatea, beneficiază de încrederea acesteia
exprimată prin vot. Responsabilitatea celor aflați în fruntea obștii este la fel de mare și rezidă, în
primul rând, în puterea exemplului personal.
Dacă am reuși să considerăm că fiecare zi poate fi ultima iar veșnicia noastră spirituală depinde de
ceea ce suntem capabili să lăsăm în urmă azi, poate am fi mai responsabili în raport cu propria
condiție. Nu putem fi veșnici decât prin sacrificiul, faptele și iubirea subsumate binelui celorlalți. Vom
exista etern doar în recunoștința memoriei celor care ne succed. Iar înainte de toate stă și e cuvântul,
să nu uităm: ,,Întru’nceput era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era.” (…)
,,Și Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit întru noi.” Să înviem, așadar, în noi Cuvântul!