Back
Featured image of post Dezinformarea „Bâstroe” și războiul asimetric al Kremlinului

Dezinformarea „Bâstroe” și războiul asimetric al Kremlinului

Am evitat până acum să emit opinii în privința subiectului privitor la situația canalului Bâstroe. În general, nu fac afirmații nedocumentat. Mi s-a părut suspect și am intuit văzându-i pe prea mulți „părerologi” profesioniști din spațiul politic că, deși nu au la dispoziție datele tehnice elementare, formulează acuzații virulente și stabilesc vinovății, precum instanțele de judecată. În contextul războiului hibrid și asimetric de la granițele noastre, a propagandei rusești, mi s-a părut suspectă inflamarea conflictualistă, peste noapte, a subiectului în cauză.

„Cazul” Bâstroe a fost lansat în spațiul public de către ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, în 20 februarie, anul curent. De atunci, presa a dezbătut consecvent problema pericolului dragării, s-a invocat scăderea periculoasă a debitelor pe brațele Sulina și Sfântul Gheorghe, din cauza adâncirii canalului Bâstroe, afectarea periculoasă a faunei și a biodiversității, a fost acuzată Ucraina iar povestea lipită ca un timbru de politica refractară din cultură și educație care afectează minoritarii români din Bucovina de Nord.

Departe de mine gândul să pledez în favoarea Ucrainei. Cunosc personal situația dramatică a românilor din Ucraina, supuși deznaționalizării și asimilării etnice. Am fost de mai multe ori în regiunea Cernăuți, din 1990 încoace, unde mai există multe comunități românești compacte care sunt afectate și au de suferit. Statul român trebuie să se implice și să facă mai mult pe cale diplomatică în această privință.

Însă, în cazul Bâstroe, nu am înțeles de ce ministrul Grindeanu, înainte de a se pronunța public, nu l-a întrebat pe colegul său ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, cum stau lucrurile de fapt. Administrația Națională Apele Române, aflată în subordinea acestuia, efectuează măsurători consecvente privitoare la debitele cursurilor de apă din România și calitatea acestora.

Doar ieri, după aproape o lună de demagogii politicianiste, ministrul Tanczos Barna a ieșit la rampă și a declarat că „Aceste măsurători confirmă faptul că debitele nu s-au modificat față de debitele statistice din ultimii 10-20 de ani în acea zonă. Confirmă de asemenea faptul că pe cele 14 secțiuni transversale nu sunt modificări substanțiale cauzate de dragări, dar trebuie subliniat faptul că aceste măsurători vizează 14 puncte de secțiuni transversale pe o lungime de aproape 100 de km”. Ba mai mult, aflăm că partea ucraineană s-a angajat să oprească orice fel de dragaj până la clarificarea situației.

Prin urmare, să avem necesara înțelepciune, obligatoriul discernământ și să nu cădem în plasa unor subiecte cu caracter propagandistic, specifice dezinformării, intoxicării informative, conflictualizării și tensionării spațiului public, deloc străine de Kremlin, care utilizează implicit canate de multiplicare politică, implicit de la vârful politicii românești.

Last updated on Mar 11, 2023 08:39 UTC
comments powered by Disqus