Când îi văd pe ai noștri cum sar de repede cu hotărâre să fie solidari cu tot felul de cauze ale altora, cu Novak Djokovic, cu „Charlie Hebdo” și „Je suis Charlie”, cu revoltații de prin Kazahstan, ocupații din Crimeea și alți nefericiți loviți de soartă, mi se umezesc ochii de emoție. E bună solidaritatea cu alții, mobilizatoare, umanitară, românii merituoși…

Mă întreb însă, cum de nu am izbutit și nu reușim să fim solidari noi, românii, în cauzele, în proiectele noastre comune de dezvoltare și prosperitate a țării? Cum de nu am fost solidari atunci când ni s-au furat resursele de energie, combustibilii, pădurile și, în general, averea țării? Poate nu ajungeam azi ca tarifele la curent electric, gaz metan, benzină, motorină, lemn etc. să fie stabilite de străini și să nu mai controlăm economia țării?

Ce ziceți, vom mai ajunge vreodată, solidari, uniți, la „mintea românului de pe urmă”?