Back

Dispreț și batjocură a PSD față de educație și cultură, presiuni pentru aservirea postului public de radio…

Domnilor politicieni care compuneți oastea de cinică strânsură a PSD, nu mai umiliți cultura, nu vă mai bateți joc de educație, nu mai căutați cu orice preț să aserviți mass-media și să controlați politic posturile publice. Vă îndemn cu exasperare să pricepeți că ați devenit anacronici, că nu ați înțeles nimic din palma electorală pe care ați primit-o din partea majorității cetățenilor acestei țări, la alegerile prezidențiale, și, din păcate, evident, nu v-a determinat măcar să luați aminte. În locul cuvenitei penitențe, a unui elementar proces de conștiință, continuați să sfidați și, în chip de activiști ipocriți, fățarnici, vă preocupă doar să manipulați instituțional și politicianist puterile statului pentru a vă servi culpabilele interese din spatele banului public.\Se împlinesc, în aceste zile, trei luni de când școlarii nu au manuale noi tipărite, nici măcar electronice după care să învețe. Întrucât programa s-a schimbat, nu le mai pot utiliza nici pe cele vechi iar, în acest timp, scandalul privind licitația de manuale și contestările înscenate politic continuă la Ministerul Educației. Firmele abonate la banul cu dedicație de la partid se războiesc între ele, pe fondul incompetenței funcționarilor sau a intereselor oneroase care căpușează ministerul cu pricina și, evident, bugetul statului. Este o situație fără precedent în România ultimului sfert de secol și, la tupeul care îi caracterizează pe liderii de vârf ai PSD, nu dă socoteală, nu răspunde nimeni…\Pe de altă parte, asistăm la o batjocură a reprezentanților puterii politice la adresa Radioului Public. Sunt aproape șase luni de când Societatea Română de Radio funcționează fără un consiliu de administrație. Deși în ședința Birourilor Permanente Reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, de săptămâna trecută, acest subiect s-a aflat pe ordinea de zi și a fost dezbătut, a dispărut mai apoi inexplicabil din agendă. Deși comisiile pentru cultură ale celor două Camere Parlamentare trebuiau să audieze noii membri ai C.A. pentru S.R.R., procedura nu a fost îndeplinită. Astfel, constatăm o ilegalitate tolerată deliberat de majoritatea politică parlamentară, câtă vreme consiliul de administrație al S.R.R. este unicul organism care aprobă bilanțul, investițiile, volumul de credite, relațiile cu alte organisme internaționale, deciziile comitetului director, funcționarea propriu-zisă a postului public.\Se pare că Guvernul pregătește în secret un proiect de Ordonanță de Urgență prin care să ocolească urgența numirii unui nou Consiliu de Administrație la Societatea Română de Radiodifuziune. Astfel, intenționează să delege pe perioadă nedeterminată atribuțiile Consiliului de Administrație către Colegiul Director și către președintele – director general al instituției, eludând astfel premeditat prevederile legii de funcționare a radioului public.\Nu este singura instituție publică din spațiul mass-media pe care Guvernul și puterea politică le doresc aservite. Prin ultimele două numiri ale Guvernului în cadrul Consiliului Național al Audiovizualului, PSD și actuala putere politică controlează 7 membri din totalul celor 11 care compun CNA, având și președintele. Ultima nominalizare a Partidului Conservator din partea Camerei Deputaților pentru un alt membru al CNA nu a fost agreată de PSD care caută să-și impună o altă nominalizare proprie. Ar fi cel de-al optulea membru pe care îl controlează politic. E lesne de înțeles din ce cauză CNA nu funcționează de luni de zile iar când o face, partizanatele în disprețul legii audiovizualului și scandalurile publice se țin lanț în ce privește activitatea acestei instituții.\Domnilor politicieni ai PSD care vremelnic vă aflați la cârma țării, domnule premier Victor Viorel Ponta, câtă vreme veți utiliza aceleași instrumente de sorginte bolșevică urmărind subjugarea puterilor statului, nu demonstrați decât fie că ne credeți pe toți ceilalți proști, fie că disprețuiți profund statul de drept și valorile sale democratice. Iar pentru această atitudine, tocmai ați fost drastic sancționați de români. Or, tăvălugul public revigorant moralizator nu s-a oprit aici, temeți-vă!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus