Back
Featured image of post Doar la plăcinte, înainte!

Doar la plăcinte, înainte!

După un an de zile de la sesizare, Curtea Constituțională a României a decis, cu greu și mare chinuială, că Secția Specială (SIIJ) de anchetare a magistraților nu poate retrage căile de atac deja formulate în fața instanței, iar procurorul-șef al Secției nu poate fi considerat întotdeauna procuror ierarhic superior.
În acest timp de imensă, intensă concentrare și trudă deliberativă a magistraților, invocându-se chestiuni procedurale, politicieni și inculpați celebri trimiși în judecată au scăpat de dosarele penale care îi vizau. În rândul acestora: Viorel Hrebenciuc, Sebastian Ghiță și Tudor Chiuariu.
Alți magistrați îl tot judecă pentru acte de corupție, de vreo opt ani încoace, pe pesedistul Darius Vâlcov, fost primar al municipiului Slatina, senator și ministru al Finanțelor, celebru pentru primirea foloaselor necuvenite prin cimitir și ascunderea unor opere de artă, rod al actelor deocamdată presupus infracționale, prin pereții imobilelor deținute de complici. Bizar, nu s-a ajuns după atâția ani, din multitudinea dosarelor de cercetare penală aflate pe rolul instanțelor și care îl incriminează, la nicio condamnare definitivă. Azi-mâine, faptele se prescriu…
În acest timp, Daniel Dragomir, fostul locotenent – colonel SRI condamnat la 3 ani și 10 luni pentru corupție a fugit din România. Nu avea nici o interdicție de deplasare din partea instanței de judecată, deși procesul în care era judecat se afla în fază de pronunțare.
Fiecare al cincilea condamnat la închisoare nu este, de fapt, după gratii. Anul trecut, Ministerul Afacerilor Interne a transmis, la solicitarea colegului deputat PMP, Robert Turcescu, o statistică a persoanelor condamnate definitiv care se află încă în libertate. În baza de date cu cei „urmăriți” figurau aproape 4.500 de persoane pe numele cărora instanțele au emis mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Dintre condamnații fugari, 4.100 sunt urmăriți internațional și 350 sunt căutați în țară.
Statul român alocă în continuare resurse semnificative pentru a-i urmări și depista pe cei condamnați penal care au părăsit România, din cauza indolenței concertate a celor care trebuiau să vegheze tocmai să nu se ajungă într-o astfel de situație. Nu răspunde nimeni pentru paguba pricinuită astfel bugetului de stat. Autoritățile statului responsabile pasează vina de la una la cealaltă.
Există însă o armonie deplină, o concordie absolută, atunci când e vorba de beneficiile și privilegiile celor din sistem, care ar trebui să-și facă datoria legală dar nu și-o fac. Nu protestează cei de prin instituțiile de referință nici atunci când se pensionează înainte de vreme, în jurul vârstei de 50 de ani, în deplină putere de muncă, nici când beneficiază de pensii speciale necontributive, sfidătoare la adresa cetățeanului de rând contribuabil. La plăcinte, înainte!

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus