La vama României au fost blocate transporturi ilegale de pește iar anchetatorii au depistat că s-au vândut la noi în țară sute de tone de pește contaminat cu metale grele, pescuit din ape poluate din alte țări, dar traficat de o grupare organizată din care făceau parte și români. Peştele a fost braconat din zone poluate din Franța, Italia și Spania, unde autorităţile au interzis pescuitul tocmai pentru că apele erau poluate iar peștele alterat.
În acest context, evident infracțional, s-a trezit liderul PSD, Liviu Dragnea, să declare public că sunt de vină țările din Vestul Europei, unde apele sunt poluate, iar acestea în mod deliberat trimit peștele contaminat în România. „Au crezut că românii sunt mai proști și au zis hai să le dăm lor, că ei poa’ să moară, ei și copiii”, a susținut iresponsabil șeful PSD.
Dragnea și-a dat seama că într-un atare context, la cei cu minte puțină și neinformați prinde bine un discurs populist-naţionalist şi antioccidental. După cum susținea și dictatorul Ceaușescu la vremea sa, este de vină orânduirea capitalist-imperialistă și nu infractorii de calibru care se îmbogățesc otrăvind consumatorii sau ceilalți la fel de toxici cocoțați la cârma statului. Avem de-a face cu o mostră de discurs populist periculos practicat și de alți populiști oportuniști precum Nigel Farage, Marine LePen şi Matteo Salvini. Pe lângă ce spune Dragnea, Viktor Orban pare chiar un politician realist, deși nu e.
Teoria peştelui contaminat livrat cu bună știință României este un gen periculos de conspiraţie apocaliptică, paranoică, ridicată la rang de stat. Dacă informațiile lui Dragnea ar fi cu adevărat reale, atunci ar fi însuși responsabil și obligat să-şi dea afară tot Guvernul, câtă vreme are toate instituțiile și pârghiile de control posibile iar povestea importului de pește contaminat pare că durează de niște ani, adică de când PSD compune guvernarea României. Ce a împiedicat Guvernul să reacționeze prin mecanisme de protecţie până acum şi de ce nu a făcut nimic în acest sens demagogul Liviu Dragnea?
Într-o acțiune demagogică similară, de manipulare și intoxicare publică, a fost declanșată recent de același Dragnea ofensiva numită bombastic și fantastic ,,Demetra”, de depistare a ,,mafiei” care ,,trafichează” fructe, păstărnac, pătrunjel, țelină, și alte mărfuri de mare contrabandă. Acum avem o altă vajnică acțiune populistă de stârpire a terorismului piscicol, ridicat la rang de conspirație mondială, prin acțiunea pesedistă ,,Poseidon”. Literatura și ficțiunea sunt întrecute de strașnica realitate!
În momentul de faţă, este în plină ascensiune abordarea suveranistă sau naţional – populistă, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană. Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc. De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea demagogic, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană. Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate.
Prin liderii lor, guvernele şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, inventează pericole și conspirații apocaliptice, de fapt subminează deliberat coeziunea europeană dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.