În istoria românilor, Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan reprezintă un reper al eroismului și al sacrificiului în numele celor mulți și necăjiți. În desfășurarea evenimentelor care au precedat răscoala, istoricul Gheorghe Anghel vorbește despre patru vizite și petiții ale lui Horea și Cloșca la Viena, una dintre petiții fiind prezentată în fața împărătesei Maria Tereza, iar celelalte trei împăratului Iosif al II-lea.

La ultima întrevedere cu împăratul (1 aprilie 1784 ), Horea a depus o petiție în care arăta că, deși s-au plâns în mai multe rânduri la Curtea imperială, țăranii n-au obținut nicio „ușurare a soartei lor”, ba, mai mult, din cauza asupririi funcționarilor, oamenii abia mai pot rămâne pe la casele lor. Unii au fost bătuți și închiși, iar alții au murit în închisoare.

Pretindea, în numele țăranilor din Țara Moților, ușurarea obligațiilor de muncă, respectarea vechilor drepturi ale moților cu privire la pășunat, exploatarea pădurilor, crâșmăritul și libera circulație a produselor meșteșugărești prin țară, cu ajutorul cărora își puteau procura cele necesare traiului.

După începerea răscoalei și înfrângerea oștii țărănești de către trupele imperiale, Horea și confrații săi s-au ascuns în Munții Gilăului, în încercarea de a trece iarna, dar și pentru a planifica o nouă deplasare la Viena. Nobilii maghiari au anunțat însă o recompensă de 300 de galbeni pentru cel sau cei care îi va denunța pe capii răscoalei și va ajuta la arestarea lor. Denunțătorul a fost pădurarul Anton Melzer, din Abrud, iar cei trei au fost arestați imediat după Crăciun.

A urmat ancheta și, după cum se știe, Crișan a reușit să se sinucidă în arest, pentru a evita tortura execuției, însă, în 28 februarie 1785, au fost executați barbar, cu brutalitate, Horea și Cloșca.

Fie-le memoria binecuvântată acestor eroi ai neamului românesc! Dumnezeu să-i odihnească în raiul veșniciei sale.