Am aflat că dl Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, a trimis Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților şi Senatului pentru coordonarea activităților parlamentare necesare pregătirii Președinției Consiliului Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, un proiect de document privind tematicile prioritare ale președinției României la Consiliul European. Demersul vizează colectarea opiniilor parlamentarilor români, înainte ca documentul sa fie supus validării Consiliului interministerial coordonat de primul ministru. Unul din punctele gândite de domnul Victor Negrescu ca fiind o prioritate a președinției României la Consiliul European se referă la protecția minorităților naționale, invocându-se ca pretext faptul ca legislația Uniunii Europene ar fi defazată în comparație cu cea a Consiliului Europei.
Consider că această propunere referitoare la protecția minorităților naționale este nocivă pentru România din următoarele motive:
– Protecția drepturilor minorităților naționale este apanajul Consiliului Europei și nu al Uniunii Europene, care nu are nicio competență în acest domeniu;
– Ungaria a încercat, de mult timp, să convingă în diverse moduri Uniunea Europeană să își asume atribuții pe linia protejării drepturilor minorităților naționale. O ultimă acțiune de acest gen se referă la proiectul inițiativei cetățenești europene, „Minority SafePack”, care vizează tocmai acest deziderat, adică realizarea unei legislații europene privind minoritățile naționale, punct de sprijin esențial pe baza căruia Ungaria să inițieze mai apoi alte măsuri la nivelul Uniunii Europene în problematica minorităților. Cel mai probabil, unele dintre acestea urmăresc autonomia teritorială pe criterii etnice. Mai mult, adoptarea unei legislații în privința minorităților în Uniunea Europeană ar deschide ușa manifestărilor extremiste și ar duce, pe termen mediu, la dezagregarea Uniunii prin fragmentarea ei etnică, problemă care, în urmă cu 100 de ani, a declanșat Primul Război Mondial;
– România dezavuează ideea de acordare de competențe Uniunii Europene în problematica minorităților naționale, ori asumarea benevolă, din proprie inițiativă, a unui astfel de obiectiv al președinției României în 2019, nu ar face decât să decredibilizeze statul român, demonstrând o lipsă evidentă de consecvență și chiar diletantism în abordarea unor probleme de asemenea anvergură;
– S-ar crea, în acest mod, o legislație triplă la nivel internațional referitoare la protejarea drepturilor minorităților naționale: Consiliul Europei (unde în prezent se afla sediul materiei), Uniunea Europeană (în tratatele sale de bază nefiind prevăzute politici în domeniul minorităților naționale, acestea fiind lăsate în atribuțiile statelor membre) și statele naționale care au o asemenea legislație (precum România);
– Cadrul oferit de legislația Consiliului Europei oferă o plajă largă și suficientă de dezbateri, fiind un instrument care ține cont de diversitățile culturale existente în interiorul unui stat, dar și de cele existente între diferite state. Această legislație oferă, în prezent, un grad suficient de flexibilitate și, nu în ultimul rând, este un instrument viu care se poate adapta la provocările noi ale societății europene. Tocmai de aceea, nu este corect să spunem că Uniunea Europeană nu are porți deschise către protejarea minorităților naționale, când avem o legislație scrisă de peste 20 de ani și o experiență la fel de îndelungată în aplicarea ei din partea Consiliului Europei, documentul relevant în acest sens fiind Convenția cadru pentru protejarea minorităților naționale.
Domnule ministru, având în vedere bogata dumneavoastră experiență de diplomat și expert, întrucât ați reprezentat România în mai multe mandate de ministru pentru politica externă, vă întreb cum îi este permis domnului Victor Negrescu să decidă individual și unilateral propunând ca România să își asume o asemenea sarcină neavenită, în condițiile în care este bine cunoscut faptul că țara noastră dezavuează asumarea de către Uniunea Europeană a competenței pe problematica minorităților naționale. Totodată, vă rog să mă informați care este poziția dumneavoastră oficială în această privință? (Interpelare adresată Ministerului Afacerilor Externe, domnului ministru Teodor Meleșcanu)