A trecut aproape un an și 10 luni de la ultima interpelare pe care am adresat-o Ministerului Transporturilor, pe tema despăgubirilor ce se cuvin acordate proprietarilor de terenuri expropriați, care se află pe sectorul Târgu-Mureș – Turda, parte a autostrăzii Brașov – Oradea.
Sesizam atunci faptul că, deși s-a prevăzut acordarea de despăgubiri, prin H.G. nr. 729/2015, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Brașov-Târgu Mureș – Cluj – Oradea”, respectiv a lucrării de utilitate publică de interes național „Secțiunea 1C, subsecțiunea Ogra – Târgu-Mureș, pe teritoriul localităților Cristești, Gheorghe Doja, Ogra, Sânpaul, Ungheni și Târgu-Mureș, din județul Mureș”, proprietarii de terenuri expropriate nu au fost până în prezent despăgubiți.
Situația a rămas neschimbată până azi, în ciuda faptului că, în răspunsul primit de la Ministerul Transporturilor, din data de 29.06.2017, la interpelarea sus-amintită, fostul ministrul Alexandru-Mihai Cuc mă asigura că „termenul estimat pentru începerea activității de eliberare a despăgubirilor este luna noiembrie 2017” . În realitate însă, tot ce s-a întâmplat concret în acest răstimp este afișarea la Primăria Ungheni a sumelor pe care foștii propritari de terenuri urmează să le primeasă. Niciun termen de plată însă… Nicio altă informație. Mai mult, unul dintre cei expropriați afirmă faptul că, deși în Monitorul Oficial figurează că a fost expropriat cu o suprafață de teren de 58 de ari, pe tabelele afișate suprafața sa s-a redus cu 20 de ari, la 38. Concluzia pe care o tragem este aceea că, deși în aproape doi ani s-a lucrat doar la niște tabele, nici acestea nu au fost întocmite corect.
În sensul celor sesizate, vă solicit să mă informați cât se poate de concret și realist când vor beneficia proprietarii în cauză de sumele aferente despăgubirilor pentru terenurile expropriate și ce trebuie să facă cei care sesizează neconcordanțe între actele inițiale de expropriere și situația din tabele afișate la primării?
(Interpelare adresată Ministerului Transporturilor, Doamnei ministru Rovana Plumb)