Privesc rezultatul din Saxonia-Anhalt nu doar ca pe un cutremur electoral german, ci ca pe un avertisment implicit pentru România. Conform rezultatului oficial provizoriu din 7 septembrie, formațiunea politică Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut 43,8%, iar CDU 17,2%. Adică, cu 39 din 83 de mandate, AfD se află la trei mandate de majoritatea absolută. După 24 de ani de guvernare creștin-democrată, liderul Ulrich Siegmund a dus AfD la cel mai mare scor regional din istoria sa. Pragul psihologic contează și mai mult, câtă vreme partidul protestului pare acum, pentru o parte uriașă a electoratului, o alternativă de guvernare.

Siegmund a reușit una dintre cele mai puternice operațiuni de marketing politic văzute în Germania ultimelor decenii. Nu le-a cerut oamenilor să-i studieze programul. I-a făcut să se simtă văzuți, le-a vândut recunoaștere, apartenență și revanșă. Sub sloganul „Alles ist möglich” („Totul este posibil”), a apărut tânăr, zâmbitor și familiar, pe motoretă, la grătar, în mulțime, cu o retorică pur populistă. Formula a fost simplă, a transmis: ei v-au abandonat, eu sunt dintre voi, împreună îi putem pedepsi.

TikTok i-a oferit scena ideală. Între 1 iunie și 30 august 2026, clipurile sale au strâns circa 28 de milioane de vizualizări, 64,5% din vizibilitatea politică măsurată pe platformă în land. Avea aproape 821.000 de urmăritori. Vizualizările nu sunt voturi și nu dovedesc singure nici efectul algoritmului, nici cauza rezultatului. Arată însă cine a dominat atenția și emoția campaniei. În politica de astăzi, cine stabilește emoția zilei impune adesea și întrebarea la care ceilalți răspund.

Până și atacul presei a devenit trofeu. Când publicația „Der Spiegel” l-a numit pe copertă „cel mai periculos om din Germania”, Siegmund a răspuns că este „o reclamă foarte bună”, a semnat revista și a distribuit imaginea. Adversarul îi confirma tocmai personajul cu care s-a identificat, respectiv omul de care sistemul se teme. Când presa transformă un extremist într-o figură mitologică, indignarea îi poate deveni reclamă.

Victoria nu se explică numai prin algoritmi. În mai 2026, 62% dintre locuitorii landului se declarau nemulțumiți de guvernare. Doar 18% considerau CDU capabilă să rezolve problemele importante, iar 31% indicau AfD. Tocmai aici se află esența. Nemulțumirile electorilor sunt reale, însă explicațiile extremiștilor sunt false, iar acesta este punctul de inflexiune de la care începe escrocheria populistă. Suferința legitimă a cetățeanului devine rechizitoriu împotriva democrației, străinului, Europei și oricărui alt dușman convenabil.

AfD din Saxonia-Anhalt nu este numită extremistă doar de adversari. Din octombrie 2023, Serviciul de protecție a Constituției din land o clasifică drept formațiune al cărei caracter extremist de dreapta este considerat dovedit. Raportul oficial descrie ideologia etnicistă și rasistă, ostilitatea față de migranți, subminarea încrederii în instituții și apropierea de Rusia. La reuniunea de la Potsdam, Siegmund și-a explicat metoda astfel: construiești imaginea „omului normal”, apoi introduci mesajul radical pe nesimțite. Nu este o izbucnire, reprezintă o strategie de normalizare.

Nu confund Germania cu România și nici AUR cu AfD. Istoriile și proporțiile sunt diferite. Nu orice critică a Uniunii Europene este extremistă și nu orice suveranism este pro-rus. Asemănarea stă în gramatică, când o nemulțumire reală este simplificată până devine furie, iar furia primește un vinovat, mai precis străinul, Bruxelles-ul, Ucraina, presa, „sistemul”. Liderul politic speculant se oferă apoi drept salvator, singurul care mai spune adevărul și luptă cu sistemul ticăloșit.

Sondajele publicate în România în 2026 au plasat AUR între 34% și 40,9%, în funcție de institut și moment. Nu este un verdict, dar nici o paranteză de disprețuit. Este și factura guvernărilor care au promis modernizare, reforme, creșterea nivelului de rai, dar au livrat consecvent doar improvizație, fiscalitate haotică, servicii slabe, conflictualitate politică și aroganță. Proeuropenismul fără competență și echitate socială rămâne un steag arborat deasupra unui ghișeu închis.

În urmă cu un an, un vicepreședinte AUR a îndemnat la refuzarea comenzilor livrate de curieri din Asia și Africa. La circa o săptămână, un livrator din Bangladesh a fost lovit în București și numit „invadator”, iar de atunci au mai urmat alte evenimente și riposte similare. Procurorii au cercetat mobilul rasial și xenofob, fără a face dovada unei legături cauzale directe. Există însă o răspundere publică, vorbele nu lovesc cu pumnul, dar pot convinge pumnul că are dreptate.

În iunie 2026, Călin Georgescu a pretins că Nicușor Dan ar avea o înțelegere cu Volodimir Zelenski pentru implicarea NATO, prin România, într-un război cu Rusia. Nu a prezentat probe. Mecanismul speculativ este însă clasic, agresorul iese din cadru, alianțele României devin primejdioase, iar victima agresiunii devine provocator. Putin dispare convenabil din locul crimei, iar victima este mutată în boxa acuzaților.

Pentru România, aceste narațiuni nu sunt simple excentricități. Suntem la granița cu Ucraina, la Marea Neagră, lângă Republica Moldova și pe flancul estic al NATO. Când încrederea în Uniunea Europeană și în NATO este măcinată sistematic, apărarea slăbește înainte ca vreun tanc să treacă frontiera. Raportul german arată că propaganda rusă urmărește tocmai neîncrederea, polarizarea și destabilizarea democrațiilor.

Răspunderea nu aparține doar extremiștilor. Partidele democratice și pro-occidentale nu se pot ascunde în spatele unei bariere morale. Oamenii nu pot fi certați până votează „corect”. Trebuie convinși prin guvernare competentă, reguli drepte și respect. Fricii îi răspunzi prin siguranță, minciunii prin adevăr explicat omenește, populismului prin soluții la problemele pe care le confiscă.

Saxonia-Anhalt nu este o profeție pentru România. Este un avertisment. Extremiștii nu inventează toate suferințele, ci falsifică explicațiile, aleg vinovați convenabili și vând ura drept soluție. Extremismul nu câștigă singur. Îl aduc aproape de putere guvernările care își pierd competența, partidele care își pierd legătura cu oamenii și elitele care lasă adevărul fără glas. Când nemulțumirea rămâne fără răspuns, extremistul îi oferă facil unul mincinos, simplu, sonor, atractiv și, de regulă, primejdios.

Se pare însă că pe guvernanții României nu-i prea interesează, au în agendă prioritară propria gâlceavă, îi mână doar propriile orgolii și vanități.