Back

Feriți-vă copiii de radio și televizor, CNA fiind blocat, s-a dat liber la desfrâu!

Câteva sute de sesizări așteaptă de mai multe luni de zile să fie soluționate de către Consiliul Național al Audiovizualului. Reglementatorul audio-vizual este blocat, membrii ai CNA consideră că este sub demnitatea lor și refuză să mai stea la aceeași masă cu președintele instituției, Laura Georgescu, care nu numai că i-a ponegrit dar continuă să trateze instituția autoritarist ca pe propria moșie. Îi și ne sfidează cu tupeu, nesimțire și cinism. Cea care se exprimă precum o mahalagioaică la ușa cortului, cea care afirmă nonșalant și iresponsabil: \Un astfel de personaj grotesc, sinistru și abject refuză să demisioneze, chiar de-ar fi să piară sub ocară, desconsiderare și dispreț întregul CNA, legea o protejează iar premierul Victor Ponta îi dă din umbră girul și o menține în funcție. Vin alegerile și numai bună debandada pentru ca politicienii puterii să nu fie stânjeniți când își fac de cap pe la majoritatea radiourilor și televiziunilor pe care le controlează prin banul public. I-am spus „distinsei” cucoane la audierea din Comisia pentru cultură și media a Senatului României că un obraz atât de gros precum al dumneaei nu mi-a fost dat să văd vreodată nici la un bărbat, darămite la o pretinsă doamnă și șefă a unei atât de importante instituții. Colegul meu, Georgică Severin, pe care împricinata l-a etichetat, în stilu-i caracteristic, drept „jigodie”, s-a dovedit mult mai îngăduitor, blajin și blând. Deh, politica partidului lui „fă, Doina”…\De aproape trei luni, în mod personal am depus o sesizare la CNA pentru încălcarea de către un post local de radio a legii audiovizualului, fără ca până azi să primesc vreun răspuns. Incredibil, revoltător și nu răspunde nimeni… Precum la ședințele de terapie în grup, membrii ai CNA caută acum să constituie inedite majorități, să asigure un cvorum pentru a putea funcționa și se străduiesc să creeze, prin compromis, un alt regulament intern de funcționare, dacă se poate să o ocolească pe cea care necugetat duce instituția de râpă.\Peste acest balamuc tolerat și, evident, încurajat de Ponta și actuala putere politică, în perioada 4-5 septembrie a.c. s-a desfășurat la București a 6-a reuniune a Forumului de Reglementare Audiovizuală Central European (CERF), organizată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). Membrii ai CNA reclamă că nu au fost măcar informați în legătură cu aspectele de organizare și program ale reuniunii, până cu o zi înaintea evenimentului. Mai mult, Valentin Alexandru Jucan, membru CNA, invocă public Regulamentul de organizare și funcționare al CNA, care stipulează că reprezentarea instituției în plan extern se face numai cu mandat acordat de Consiliu, odată cu stabilirea poziției oficiale a CNA în legătură cu subiectele aflate pe agenda de lucru. „În cazul nostru nu există un asemenea mandat, nici măcar o consultare informală”. Pe cine să intereseze?!\Așadar, stimabile radiouri și televiziuni, întrucât CNA nu funcționează iar domnului Ponta și Guvernului nu le pasă, e liber la desfrâu. Îmi spunea un amic că, recent, într-o dimineață, pe la ora 10, fiul său preșcolar se delecta vizionând o scenă erotică dintr-un film difuzat de o televiziune națională consacrată (necodată) și l-a întrebat nevinovat: „tati, ce-i face acel domn acelei doamne?”. Întrucât nici măcar CNA-ul, care este blocat, nu poate să-i răspundă, reiterez întrebarea legitimă către premier: domnule Ponta, când și ce-i faceți acelei doamne, Laura Georgescu?

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus