Neagoe Basarab, domnitor al Țării Românești între 1512 și 1521, rămâne una dintre cele mai importante figuri ale Evului Mediu românesc, nu doar prin contribuțiile sale politice și diplomatice, ci și prin opera sa deosebit de valoroasă, cunoscută sub numele de „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie”. Acest text este una dintre cele mai vechi lucrări de morală și filosofie politică din spațiul românesc și se distinge prin profunzimea gândirii și actualitatea învățăturilor sale.

Se împlinesc azi 503 ani de la plecarea lui Neagoe Basarab către Dumnezeu. În 2008, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat „pentru faptele sale sfinte și înflorirea vieții spirituale și duhovnicești ortodoxe din Țara Românească”.

„Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie” au fost scrise nu doar ca un testament politic, ci și ca un cod moral și spiritual menit să-l ghideze atât pe fiul său, viitorul conducător, cât și pe toți cei care urmau să citească această lucrare.

Opera lui Neagoe Basarab se remarcă printr-o serie de precepte morale și filosofice, influențate de valorile creștine ortodoxe, dar și de gândirea clasică și bizantină. El subliniază importanța virtuților personale pentru un lider, în special smerenia, dreptatea și bunătatea. În ciuda faptului că era un conducător puternic, Neagoe Basarab îl învață pe Teodosie că un domnitor adevărat trebuie să fie mereu conștient de slăbiciunea omenească și să caute, mai presus de toate, să fie drept și milostiv.

„Fii smerit, fiule, și nu te mândri cu bogăția sau cu puterea ta”, scrie domnitorul, subliniind că succesul unui lider nu stă în forța militară sau în acumularea de avuții, ci în capacitatea de a câștiga respectul și iubirea poporului său prin acte de dreptate și bunătate. Filosofia sa politică este strâns legată de credința creștină, iar el recomandă conducătorului să fie un „păstor” pentru poporul său, nu un „tiran”.

Subliniază, totodată, necesitatea păstrării unei balanțe între autoritate și înțelepciune, arătând că un conducător nu trebuie să fie niciodată condus de emoții sau de impulsuri, ci de o judecată clară și rațională.

Un alt aspect important din scriere este sfatul privitor la echilibrul între credință și politică. Neagoe Basarab subliniază că un lider se cuvine să fie nu doar un bun creștin, ci și un apărător al Bisericii. În mod interesant, se referă și la conceptul de „luminare a minții” și la necesitatea de a căuta înțelepciunea divină în deciziile importante, oferindu-i lui Teodosie o viziune despre cum spiritualitatea poate influența pozitiv actul de guvernare.

„Învățăturile lui Neagoe Basarab” reprezintă mai mult decât un ghid pentru un domnitor medieval; ele sunt un testament al valorilor universale care au reverberat de-a lungul secolelor. În esență, pun accent pe responsabilitatea morală a conducătorilor și pe nevoia de a fi lideri virtuoși, ghidați de principii etice solide. În contextul actual, aceste învățături sunt la fel de relevante, oferind o reflecție profundă asupra modului în care puterea și moralitatea trebuie să meargă mână în mână.