Back
Featured image of post Guvernanții își negociază scaunele. Românul își remaniază frigiderul.

Guvernanții își negociază scaunele. Românul își remaniază frigiderul.

În jurul imaginilor cu Călin Georgescu încătușat, voievodul balivernelor, se învârte caruselul indignării naționale. Justiția să lămurească dosarul, just, însă cătușele acestuia nu plătesc facturile noastre.

La pompă, motorina a ajuns până la 10,99 lei litrul în stații din București. Scumpirea transportului poate călători mai departe, până în prețul pâinii. O plătești și dacă mergi pe jos. Leul, depreciat față de euro comparativ cu primăvara, apasă suplimentar asupra cheltuielilor legate de valută. Salariul îl primești în lei dar o parte din viață ți se calculează în euro.

Inflația anuală a încetinit la 6,17% în august, însă original, precum doar în patria noastră, prețurile continuă să crească. Iar în iulie, puterea de cumpărare a salariului mediu era cu 2,5% sub nivelul de acum un an. Pentru o familie strâmtorată, traducerea este brutal de simplă, mai scoți ceva din coș, mai amâni o reparație, mai renunți la o bucurie. La vârful țării se negociază portofolii. La masa din bucătărie se negociază renunțări.

Peste această viață tot mai atent drămuită vine factura neputinței politice. 770 de milioane de euro este pierderea estimată din PNRR pentru ratarea reformei salarizării. Pentru asemenea eșec, explicațiile curg mai sigur decât finanțările.

Investițiile trebuie, compensatoriu, continuate din bugetul tot mai greu încercat al țării, după pierderea banilor europeni, grevând tot buzunarul contribuabilului. În primele șapte luni din acest an s-au achitat peste 40 de miliarde de lei numai pentru dobânzi la împrumuturi (răspunde cineva, pe unde or mai fi Nicu și Marcel?). Viitorul ajunge la noi cu scadențar.

În energie, seceta și nivelul scăzut al Dunării țin oprite ambele reactoare de la Cernavodă. Zilele se scurtează, toamna reduce intervalul producției fotovoltaice. La iarna grea care-l așteaptă pe omul de rând se mai gândește cineva de prin guvernare?

Până acum, vedem concret, că românul neprivilegiat și situat în afara clientelei de partid este pus să absoarbă și scumpirile, și costul reformelor ratate, și urmările blocajului politic. Drept răsplată i se cere cumpătare, în timp ce la vârful țării funcționează luxul vanităților, al orgoliilor.

O iarnă poate fi blândă în termometre și cumplită în facturi. Poate îngheța investiții, locuri de muncă, ucide speranțe, chiar înainte să înghețe apa.

Mai este cineva conectat la realitate în fruntea țării? Sau singura grijă pentru iarnă este să vă găsească tot în scaunele încălzite?

Last updated on Sep 23, 2026 06:00 UTC
comments powered by Disqus