De aproape un deceniu, în domeniul legislației privind parteneriatul public-privat nu se întâmplă nimic semnificativ. Legea 178/2010 a fost anulată, instalându-se mai apoi o sincopă legislativă care a vitregit administrațiile publice locale de posibilitatea de a atrage și dezvolta investiții în proiecte mari de infrastructură urbană. Apoi, a fost promulgată Legea nr. 233/24 noiembrie 2016 privind parteneriatul public-privat dar nu au mai fost promulgate și normele de aplicare pentru aceasta.
Proiectul Normelor de aplicare a respectivei legi a apărut doar în luna iulie 2017, fiind publicat pe site-ul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. În lege se stipulează că normele trebuie elaborate de Ministerul Finanțelor Publice și mai apoi aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Evident, nu au mai fost publicate iar ulterior legea respectivă a fost modificată prin O.U.G. nr. 104, din 14 dec. 2017. Legea cu modificările din respectiva O.U.G. a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr.1037, din 28 dec. 2017. Se prevede că termenele de aplicare a acestei legi, cu modificările ulterioare, sunt termenele prevăzute în lege iar aprobarea normelor să fie realizată în 60 de zile. Aproape incredibil, nu mai există proiect de norme după modificarea Legii parteneriatului public – privat, promulgată în decembrie 2017, care să fie elaborat de către Ministerul Finanțelor Publice și nici H.G. pentru aprobarea lor. În aceste condiții, luând în calcul cele 30 zile de aplicare a legii modificate, plus 60 zile pentru elaborarea, dezbaterea și promulgarea normelor de aplicare, termenul expiră chiar în această săptămână, mai exact în 28 martie 2018.
Vă reamintesc că, în Programul de guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 53/2017, exista un termen asumat politic de către PSD și actuala guvernare, respectiv lunile octombrie – noiembrie 2017, pentru punerea în operă a Legii privind parteneriatul public – privat. Probabil pentru a nu fi nevoit să mintă din nou, Guvernul Dăncilă nu a mai făcut nicio referire în Programul de guvernare 2018-2020 la legislația parteneriatului public – privat.
În sensul celor relatate, vă solicit să clarificați dacă vă mai interesează această lege, dacă veți promulga normele sale de aplicare și când se va întâmpla această „minune” și de ce se manifestă atâta indolență la nivelul guvernului față de o lege atât de importantă pentru administrațiile publice locale și, de altfel, îndelung dezbătută chiar în Parlamentul României?!
(Interpelare adresată Guvernului României, Doamnei prim-ministru Viorica Vasilica Dăncilă)