Deși avem o grămadă de modele performante ale organizării educației în țările Uniunii Europene și pe alte continente, la noi Ministerul Educației o ia din nou original, experimental și empiric, pe cont propriu. În iluzoria și propagandistica „Românie educată”, pe din afară se vopsește gardul iar înăuntru-i leopardul.

Guvernanții nu pricep că nu vom face niciodată performanță cu profesori plătiți cu 400 de euro pe lună și cu al doilea cel mai mic buget al învățământului de la intrarea în UE și până acum. Propunerile ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sunt forme fără fond: mai puțin timp petrecut la școală, tot mai rare testări, ocolirea educației personalizate…

Reîmpărțirea și fragmentarea excesivă a anului școlar, după cum s-a anunțat public, reprezintă doar o cosmetizare a realității inconvenabile. Atunci când impui o învățare fragmentată, îți asumi și faptul că scade performanța de învățare. Iar eliminarea tezelor obligatorii, în aparență benefică, este tot o decizie proastă, întrucât tocmai aceste testări periodice constituie „antrenamentul” pentru examinările importante. Contează prioritar cum gestionezi respectivele testări și cum organizezi evaluările periodice, astfel încât elevii să fie mereu „în formă” și să fie treptat conduși către performanțe maxime.

Educația și învățământul din România se confruntă cu o problemă de fond, pe care abonații la reforme fără fond se fac că nu o pricep: suprateoretizarea, prevalența informativă în detrimentul aceleia formative, practice, solicitate atât de către instanțele pedagogice moderne, orientate către educație și dezvoltarea gândirii critice, cât și de către angajatori.

Academia Română a elaborat, în urmă cu câțiva ani, un studiu programatic extrem de important, intitulat: „Strategia de dezvoltare a României în următorii 20 de ani”. În cadrul acestei strategii este cuprinsă și problema educației, a învățământului din România, pornindu-se în evaluare de la o serie de aspecte actuale defavorabile care privesc organizarea sistemului de învățământ și care se cuvin programatic corectate. Iată câteva dintre punctele slabe identificate…

Nu a fost încă definit și asumat într-o manieră coparticipativă un adevărat proiect de țară pentru educație. Nu a fost identificată și conștientizată foarte clar imaginea marii grile de valori ce trebuie să însoțească formarea viitorului cetățean din România, a țintei viitorului – nu e clar nici pentru părinți, nici pentru profesori ce, cum și cât vrem să știe copiii noștri când vor ieși din școală sau dintr-un ciclu de învățare.

Legea Educației Naționale nr. 1/2011, de la promulgarea sa, este în continuare frecvent modificată în Parlamentul României. I s-au aplicat de la adoptare până acum mii de amendamente. Domnule ministru Câmpeanu doriți să ambalați superficial o nouă lege aiurea, arătați-le, faceți-vă că munciți, de dragul raportărilor politicianiste, în temeiul reformelor fără de fond și, vă garantez, o vom lua de la capăt cu alte mii de amendamente! Cui prodest?