Back
Featured image of post Haos în sănătate și la Sibiu

Haos în sănătate și la Sibiu

Doamnelor ministru,\ În calitate de deputat de Mureș, am deschis un cabinet parlamentar și la Sibiu, reprezentând și acest județ cu problemele sale. Colegii sibieni m-au semnalat o situație conflictuală în domeniul salarizării personalului din domeniul sănătății, la care consider că se cuvine să răspundeți.
În conformitate cu art.25 din Legea nr.153/2018, sporurile salariale nu pot depăși 30% per total ordonator de credite. În asemenea condiții, la spitalele de TBC, de Psihiatrie și Pediatrie din Sibiu, 800 de angajați, aproximativ 40% din salariați au venituri micșorate cu sume cuprinse între 100 și 1200 lei, după plafonarea sporurilor.
Se vorbește în spațiul public că salariile din sănătate au crescut doar la medici, dar menționez că nici la medici nu au crescut atât cât le-a fost promis. Doamna ministru a muncii, Lia Olguța Vasilescu, vorbea în primăvară de triplarea salariilor medicilor. De faptul că nu a crescut nicidecum atât de mult salariul medicilor, nimeni nu a fost surprins, demagogia pesedistă fiind deja proverbială. Jongleria PSD-istă era, de fapt, aceasta: creșterile de la 1 martie au fost gândite prin diminuarea veniturilor din sporuri. O jonglerie prin care ți se dau 25%, dar mută impozitele în sarcina ta. Ministrul Olguța Vasilescu declara: ,,pot să vă spun că un medic primar, de exemplu, de la 4000 ajunge la 15.000 de lei, la care se adaugă în mod evident vechimea și celelalte sporuri de care acesta beneficiază. În sistemul de sănătate, salariile chiar vor fi mai mari, și ne-am bucurat să constatăm că încă de anul trecut s-a redus exodul medicilor cu 40% doar pe promisiunea că vor crește salariile”.
Doamna ministru credea că poate vinde gogoși medicilor! Se înșela! Declarația este un neadevăr prin omisiune, pentru că cei 4000 de lei pe care îi ia medicul sunt salariul net, adică 850 euro în mână, o sumă foarte mică după părerea noastră, pentru că domnia sa vorbea de triplarea salariilor, iar cei 15.000 de lei care sunt vânturați reprezintă salariul brut, din care cotele, contribuțiile sociale, au trecut la angajat în timp ce medicii nu vor mai beneficia de nicio mărire salarială până în 2020.
Chiar dacă în noul „Regulament de sporuri” aprobat prin HG nr.153/20.03.2018, valoarea maximă a sporurilor de pericol pentru spitalele de mono-specialitate este de 85% iar la spitalul TBC este de 100%, în fapt, procentul nu poate fi acordat! Potrivit articolului 25 alin.(2) din Legea nr.153/30.03.2017, ordonatorii principali de credite – în cazul nostru Consiliul Județean Sibiu – sunt obligați să se încadreze cu sporurile în limita a 30% din suma salariilor de bază a tuturor instituțiilor din subordine. Prin urmare, există la ora actuală imposibilitatea de a se mai acorda salariaților sporurile de care au beneficiat până în prezent, pentru a nu se încălca legea.
Concret, la cele trei spitale din Sibiu menționate mai sus, cei 800 de salariați au veniturile micșorate după cum urmează:
– asistenți medicali(între 900-1200 lei, salariu net)
– infirmieri (între 450 -500 lei, salariu net)
– bucătari (între 450-500 lei, salariu net)
– spălătorie (între 250-300 lei, salariu net)
– șoferi (între 550-600 lei, salariu net)
Pe de altă parte, medicii și asistenții au câștigat efectiv cu 30% în plus la salariile de bază, dar au pierdut, în medie din sporuri, între 1500 și 2500 lei. Ținând cont de aplicarea prevederilor art. 25 din Legea 153/2017, s-a realizat o mare inechitate socială între categoriile profesionale la nivel de spital, care au dus per ansamblu la venituri mult mai mici decât în luna februarie 2018, pentru personalul auxiliar sanitar, alt personal medical și TESA.
Pragul de 30% pe Ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariați din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale și va determina plecarea medicilor, a asistenților medicali și a celuilalt personal medical din spital, iar din toată această situație, din tot acest haos, scăpat de sub control, să nu uităm, pacienții vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit.
În acest sens, vă solicit să mă informați când și dacă vor ajunge vreodată veniturile din sănătate la nivelul promis de către ministrul Olguța Vasilescu, care susținea public, de fapt, triplarea netă a acestora?! Totodată, ce măsuri veți asuma pentru atenuarea inechităților sociale din sistemul salarial de sănătate?! De asemenea, cum răspundeți revendicărilor sindicaliștilor din sănătate, care cer să li le dea banii înapoi, tăiați în urma aplicării noii legi a salarizării şi a regulamentelor de sporuri. Nu în ultimul rând, cum veți preveni declanșarea unei greve generale care se preconizează în toate unitățile medicale din țară, pentru data de 11 mai 2018?!(Interpelare adresată:Ministerului Sănătății,Doamnei ministru Sorina Pintea;Ministerului Muncii,Doamnei ministru Lia Olguța Vasilescu;)

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus