Cu 82 de ani în urmă, Ministerul ungar de ocupație a publicat, la scurt timp după pronunțarea sentinței de arbitraj de la Viena (30 August 1940), Ordonanța cu numărul 1440 din 1941. Prin intermediul acestui act normativ, în Transilvania de Nord, ocupată de Ungaria horthystă prin Dictatul de la Viena, românii își pierdeau toate achizițiile de proprietăți, realizate în perioada 1918–1940, și se anula reforma agrară românească din 1921. Practic, Ungaria confisca prin lege proprietățile cumpărate de români într-un sfert de secol de muncă și trudă.

În revista „Transilvania”, nr. 7-8, publicată în 1943 la Sibiu, în studiul „Situația juridică a proprietății imobiliare românești din nordul Transilvaniei”, este consemnată poziția „stăpânirii maghiare”, anterior confiscării proprietăților românilor.

Ștefan Bethlen, fostul prim-ministru ungar, scria, în 1912, că „între Românii din Ardeal și între Maghiari se dă lupta pe vieață și pe moarte pentru patruzeci la sută din suprafața țării și în același timp pentru conservarea rasei maghiare”. Bethlen susține că Românii au apărut în calitate de cumpărători ai pământului maghiar ca urmare a situației lor economice înfloritoare și în buna lor organizație de credit.

Un alt oficial, Tokaji Laszlo scria, la 1913 (în lucrarea „Elado orszag” - Țară de vânzare, apărută la Cluj), că Ungaria este „adânc îndurerat", întrucât „Românii, cărora Maghiarii le-au dat libertate, drepturi și pământ, acum acaparează prin cumpărare pământul foștilor lor stăpâni. Poporul, care mereu se plângea de asuprire, face politică agrară și desvoltă o activitate ce primejduește însăși existența Maghiarilor, pe acest străvechiu pământ al Ardealului. În Ardeal este în curs o acțiune românească programatică și de mare amploare, patronată de băncile românești, care trece peste limitele îngăduite ale propășirii economice”.

Așadar, dincolo de tratamentul barbar, de teroarea, atrocitățile și crimele de care au avut parte românii transilvăneni din partea horthyștilor, au rămas și fără de proprietăți, acestea fiindu-le confiscate pentru „vina” de a fi români.

În cartea sa „Golgota Transsylvaniaban”, publicată la Institutul de Arte Plastice, București, scriitorul și publicistul maghiar Ferencz Gyorgy prezenta, în 1941, crunta realitate din teritoriile ocupate:

”Durerea îmi sfâșie inima. Fără să vreau, mă întreb pe mine însumi: oare suntem în evul mediu, când pentru vina strămoșilor au de suferit generațiile de urmași? Oare, într-adevăr, a dispărut orice sentiment omenesc din cei care au făcut aceasta? Copii nevinovați deportați în vagoane de vite neaerisite, duhnind a murdărie, nelăsându-i să-și ia mâncare cu ei! Cu ce au păcătuit acești copii? Ce vină au, aceea că se roagă lui Dumnezeu în românește?”

Astăzi, rupți de cultură și istorie, de realitățile istorice, de suferințele și sacrificiul poporului român, niște ticăloși și trădători care conduc România au creat cadrul legislativ necesar pentru ca, celor care au confiscat proprietățile românilor și i-au batjocorit, tratându-i cu o cruzime inumană, să le fie retrocedate proprietățile.

Huliți să fie în veci toți cei care terfelesc prin faptele lor poporul, națiunea, istoria patriei noastre, România!