Am spus dintotdeauna că politica etnică separatistă, promovată la nivelul învățământului precum și în educația tinerelor generații, este periculoasă și falimentară. UDMR, ca și alte partide fundamentate etnocentrist, nu ar exista însă fără un electorat înspăimântat etnic, căruia i se transmite permanent că este în pericol de a fi asimilat de către majoritatea românească „cotropitoare”. De aceea, copiii maghiari trebuie separați de cei români încă de la creșă, grădiniță și apoi de pe băncile școlii… Adeseori, lipsa de cadre didactice de specialitate complică, înrăutățește și mai mult situația elevilor…
Iată, însă, stimați părinți, unde duc învrăjbirea copiilor și separatismul pe criterii etnice. Vă redau câteva dintre rezultatele semnificative obținute de elevii de la secția maghiară la Evaluarea Națională din anul 2017, în câteva dintre localitățile județului Mureș. Rezultatele vorbesc de la sine…
Culmea este că, în pofida acestor rezultate catastrofale și a lipsei de interes din partea elevilor dar și a părinților în cauză, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sunt depuse consecvent sesizări privind nealocarea de clase suplimentare pentru elevii din cadrul secțiilor de limba maghiară din județul Mureș.
În concluzie, pentru orice om lucid și cu creierul neafectat de instigări și manipulări politico-separatiste, realitatea este cât se poate de evidentă. Dintotdeauna pentru a se înlesni manipularea, e nevoie de o masă îndobitocită, de un public neavizat, cu un discernământ limitat, de lipsă de informații corecte și dezinformare… Cine răspunde însă pentru ratarea copiilor, a tinerilor în cauză?!