De 14 ani se organizează Festivalul Văii Mureșului, pe Platoul „La Alei”, din comuna Răstolița. Este un prilej de a ne manifesta ospitalitatea noastră, de a pune în valoare portul tradițional și cântecul nostru popular, bucatele renumite din străbuni și pentru a etala valorile noastre identitare.
Este pentru prima dată, în acest an, când cuvântul de binecuvântare al IPS Irineu, arhiepiscop ortodox al Alba Iuliei, a fost întrerupt de organizatori întrucât fie deranja, fie era considerat plicticos sau prea lung. Este pentru prima dată când parlamentarii mureșeni nu au fost nici măcar invitați pe scenă, la salutul oficial de deschidere a festivalului folcloric. Pentru a protesta ca un bărbat adevărat, primarul comunei Suseni, Mircea Mariș, a refuzat să mai rămână pe scenă și a coborât boicotând astfel deschiderea manifestării.
Îl aveam ca oaspete al evenimentului și pe președintele PNL, Ludovic Orban, care a fost ținut umil lângă scenă, deși regulile elementare de ospitalitate și bun simț, care-i caracterizează dintotdeauna pe mureșeni, impun să ne tratăm toți oaspeții cu căldură și aleasă cinste. În schimb, i s-a făcut preferențial și discriminatoriu loc secretarului de stat PSD, Mircea Dușa, și i s-a dat cuvântul fără nicio problemă.
Mi-au transmis unii primari, absolut revoltați, că de aproape o săptămână se discuta în coaliția PSD-UDMR, aflată la conducerea județului Mureș, ca Marius Pașcan să nu fie lăsat să vorbească, întrucât îi „umbrește” și îi pune într-o lumină defavorabilă pe unii dintre ceilalți lideri politici ai județului Mureș.
A ajuns un delict în județul Mureș să te adresezi celor care te-au mandatat prin votul și încrederea lor pentru a-i reprezenta! Ca fost prefect, am participat în perioada 2009-2012 chiar la organizarea acestui festival. Întotdeauna am încurajat prezența tuturor oficialităților și a liderilor politici, a parlamentarilor, demnitarilor și tratamentul nediscriminatoriu, fiecăruia dându-i-se posibilitatea să se exprime după cum crede de cuviință, întrucât fiecare reprezintă cetățenii județului Mureș și trebuie să luptăm în solidar pentru bunăstarea și dezvoltarea comunităților pe care le reprezentăm. Nu în ultimul rând, obârșiile mele sunt în Bistra Mureșului, în comuna Deda, și mă consider acasă pe Valea Mureșului.
Coaliția PSD-UDMR reinstaurează cenzura de tip comunistoid în județul Mureș! De ce?! Pentru că cei aflați la putere se tem de ce aș (am) putea spune, se tem de forța cuvintelor și a realităților socio-economice din județul Mureș, aflat într-o veritabilă vrie și rătăcire fără de perspective viabile. Nu faceți decât să mă ambiționați și mai tare să lupt pentru județul meu și pentru România! Nu faceți decât să le arătați românilor adevărata voastră față, acum, în anul de grație al României Centenare.