Back

Interpelare adresată ministrului educaţiei, dl. Marin Sorin Câmpeanu: Drepturile salariale ale personalului din învățământ

I.             În baza  Legii 221/2008 pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, reprezentând diferența dintre drepturile cuvenite şi drepturile salariale efectiv  încasate, în urma acțiunilor inițiate de către sindicatele din învățământ în justiție, o parte dintre salariați, estimativ în proporție de 80%, şi-au recâștigat aceste drepturi prin hotărâri judecătoreşti devenite irevocabile.\II.            Drepturile şi statutul cadrului didactic sunt dobândite prin actele de studii şi sunt aceleași pentru toți salariații (personal didactic şi personal didactic auxiliar).\III.          A fi sau nu membru de sindicat este o opțiune, ceea ce nu ar trebui să producă efecte sau discriminare între persoanele cu aceleași drepturi salariale prevăzute de lege. Pe de altă parte, salariații care dețineau funcții de conducere în unitățile de învățământ, precum și personalul didactic (şi didactic auxiliar) neînregimentat vreunui sindicat, nu au fost reprezentați în procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată, declanșate împotriva reducerilor salariale iar unii dintre cei îndreptățiți, cu venituri reduse, nu și-au putut permite susținerea individuală în procese având aceeași speță.\IV.          Legea 230/2011 pentru aprobarea OUG 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în mod eșalonat, este în vigoare doar pentru cei care dețin sentințe judecătoreşti favorabile. În acest sens, consider necesară și absolut justificată adoptarea și promovarea unei ordonanțe de urgență care să modifice Legea Educaţiei Naţionale și care ar putea soluționa acest neajuns și ar reglementa echitabil sistemul, prin eliminarea discriminărilor revoltătoare la care s-a ajuns în momentul de față. Adică, o bună parte a personalului din învățământ și-a redobândit anterioare drepturi salariale, în timp ce o altă parte (cca 20%) privește cu obidă la colegii care, având aceeași calificare și încadrare, au obținut aceste drepturi salariale.\Ținând cont de faptul că Legea Educației Naţionale 1/2011 a mai fost modificată prin trei ordonanțe de urgenţă: O.U.G. 21/30.05.2012, O.U.G. 166/5.10.2011, O.U.G. 49/2014, consider oportună promovarea unei noi O.U.G. menită a înlătura aceste dezechilibre salariale. Consider de neacceptat situația actuală și faptul că salariații din sistemul de învățământ sunt tratați salarial discriminatoriu, în funcție de apartenența acestora la unul din sindicate sau la orice alte comisii sau organizații. În acest sens, vă solicit să mă informați: dacă intenționați să corectați acest dezechilibru salarial, cum și când veți întreprinde un asemenea demers absolut necesar?

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus