Constat uluit și consternat că, fie sunteți în necunoștință de cauză, fie vă sunt transmise din partea subalternilor informații cu rea-credință și, în consecință, sunteți dezinformată în legătură cu situația reală a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior. De altfel, în răspunsul pe care mi l-ați transmis la anterioara interpelare pe același subiect, semnat în numele dumneavoastră indescifrabil, sunt vădite în locul unor argumente pertinente dezinformări și chiar minciuni sfruntate. Nu mă sfiesc să constat acest lucru, întrucât am participat la dezbaterea de la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, de care se face vorbire în adresa dumneavoastră, împreună cu reprezentanți ai ministerului pe care îl conduceți, iar lucrurile expuse au stat taman pe dos. Există, de altfel, înregistrarea video a întregii dezbateri, care vă stă oricând la dispoziție, și mă văd nevoit să susțin demersul meu printr-o plângere pentru abuz în serviciu împotriva funcționarilor din minister care, în temeiul unor ciudate complicități, ascund adevărul protejând deliberat și favorizând cât se poate de evident interesele unei entități economice private care administrează comercial, exclusiv pentru propriul profit, Parcul Natural Defileul Mureșului Superior și nu numai.
Dezbaterea publică organizată la A.P.M Mureș, la data de 18.06 2015, de care faceți vorbire, a fost inițiată la solicitarea mea, în urma unei interpelări adresate ministerului, iar următoarele afirmații sunt pur și simplu nereale și mincinoase: „…reprezentantului elaboratorului planului de management P.N.D.MS. și ariile anexe nu i-a fost permis să-și susțină prezentarea, dar a anunțat public dezbaterile ce vor urma în fiecare localitate. Reprezentantul A.P.M. a întrebat mulțimea revoltată dacă poate exemplifica o situație în care a fost încălcat dreptul de proprietate, precum și dacă a fost vorba despre vreo îngrădire în exercitare unei activități tradiționale. Acesta nu a primit nici un răspuns. Nici în comentariile planului de management nu există informații concrete.”
Vă informez că proiectul planului de management a fost prezentat pe larg, punctual, la dezbaterea respectivă, iar pentru încălcarea dreptului de proprietate cei prezenți au invocat revoltați foarte multe situații de acest gen. Nu înțeleg de ce reprezentanții MMAP, prezenți la dezbatere, nu v-au informat corect în această privință.
Tot mincinoasă este și afirmația, conform căreia: „A fost un caz singular cel în care nu s-a putut ține consultarea. Este vorba despre satul Lunca Bradului, unde populația incitată nu a permis intrarea organizatorilor în sala de ședințe.” Culmea, există chiar un proces-verbal redactat și parafat de către părți în urma ședinței respective.
Poate îmi explicați și cum se poate, conform adresei dumneavoastră de răspuns la interpelare, ca „titularul și elaboratorul planului… au acceptat propunerea scoaterii intravilanelor din parcul natural, cu respectarea legislației în vigoare”, câtă vreme suprafața ariei naturale a fost stabilită prin hotărâre de guvern, aflată încă în vigoare?! Această entitate privată stabilește agenda și planuri în numele sau peste autoritatea Guvernului României?
Întrucât este evident că, din păcate, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor se manifestă părtinitor în acest conflict de interese, desconsiderând cu bună știință proprietarii de terenuri legitimi din această zonă și condamnându-i la sărăcie (fără nicio preocupare, în afara unor perpetue promisiuni, pentru acordarea de compensații bănești proprietarilor de terenuri care nu-și pot administra proprietățile), vă fac cunoscute și alte informații care vor sta la baza unei plângeri penale. Informațiile mi-au fost furnizate prin sesizări ale reprezentanților Asociației Proprietarilor de Pășuni, Terenuri Forestiere și Agricole din Defileul Mureșului.
Referitor la constituirea ariei protejate Parcul Natural Defileul Mureșului Superior (PNDMS), MMAP se pronunță în favoarea Agenției județene de Protecția Mediului Mureș (APM), afirmând că aceasta a organizat, anterior instituirii regimului de arie naturală protejată, o serie de acțiuni de informare și conștientizare a comunităților locale, cu privire la desemnarea regimului conservativ aplicabil, iar scopul dezbaterilor publice a fost acela de a lua în considerare interesele comunităților locale de instituire a PNDMS. Mai mult, MMAP susține în Comunicatul de presă din 18.09.2007, pe care vi-l anexez, că Parcul s-a făcut cu acordul proprietarilor și primăriilor. Din moment ce comunitățile află de instituirea regimului de arie naturală protejată PNDMS doar în anul 2013, este evident că toate susținerile APM, întărite de către MMAP, sunt false. Documentele din Dosarul privind instituirea regimului de arie protejată fiind false sau inexistente, proprietarii nu și-au exprimat niciun fel de acord, dar nici măcar nu au fost informați sau consultați.
Am solicitat verificarea tuturor documentelor din dosarele de înființare a PNDMS: documentația științifică, respectiv cine a întocmit-o, în colaborare cu ce ONG de mediu s-a realizat aceasta, dacă persoanele implicate în realizare sunt și salariate la APM Mureș și membre la ONG (fiind evident conflictul de interese), de asemenea a se verifica dacă pentru elaborarea documentației științifice ONG-urile au încasat bani. Totodată, se cuvin verificate semnăturile proprietarilor privind dezbaterile publice din 2006-2007 și acordul de a intra cu proprietățile particulare în PNDMS, după cum se susține absolut mincinos în comunicatul de presă mai sus amintit. Dacă există în dosar acordul autorităților publice locale (hotărâri de consilii locale sau acorduri de la primării), după cum se susține în același comunicat de presă, cum și-au dat acordul consiliile locale sau primăriile pentru proprietățile private ale cetățenilor, câtă vreme PNDMS este format din proprietăți private?!
Din Dosarul privind documentația de solicitare a dreptului de administrare a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor de importanță comunitară ROSCI0019 Călimani Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului, înregistrat la Ministerul Mediului și Pădurilor cu nr. 46688/20.01.2010, vă înaintez în copie o serie de documente relevante.
Conform cererii și a prezentării detaliate a obiectului de activitate, înaintate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor de către dr. ing. Melles Elod, în calitate de administrator al S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, a solicitat atribuirea administrării Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor de importanță comunitară ROSCI0019 Călimani Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului, acesta anticipând premeditat, încă din ianuarie 2010 (conform anexei), asupra preluării administrării unor suprafețe din cadrul actualului PNDMS, dar care ,,urmează a fi retrocedate către foștii proprietari (Fam. Bethlen, Elteto, Kemeny, Farkas, SC Gudemesterhaza SA, Societatea Anonimă de Silvicultură Ardeleana), în conformitate cu înțelegerea între conducerea societății noastre și reprezentanții proprietarilor, va fi dată în administrarea S.C. Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni SA, iar această suprafață de 44500 hectare de pădure acoperă circa 65% din Parcul Natural Defileul Mureșului Superior și o mare parte din SCI Călimani-Gurghiu.”
Din acest document reiese clar faptul că cei de la Gheorgheni aveau o înțelegere cu urmașii foștilor grofi, care revendică în Defileul Mureșului suprafața de 44.500 hectare de pădure. Rezultă incontestabil că miza preluării în administrare a Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, parc situat exclusiv în județul Mureș, nu a fost protejarea biodiversității, ci cu totul alta, cităm din pagina anexată: ,,…La finalizarea retrocedării terenurilor foștilor proprietari-aproape 100% proprietate privată. Este foarte important de cunoscut că majoritatea suprafețelor de pădure, care vor fi retrocedate foștilor proprietari, vor intra in administrarea S.C. Ocolului Silvic de Regim Gheorgheni SA, (de exemplu proprietatea baronilor Banffy în suprafață de aproape 45.000 hectare de pădure), din acest considerent se solicită atribuirea dreptului de administrare a acestor arii protejate pentru a putea include în activitatea de gospodărire durabilă a pădurilor și a cerințelor speciale referitoare la siturile protejate de importanță comunitară. Abordarea acestui tip de probleme este mult mai ușor dacă ești și administratorul terenurilor decât dacă administratorul de sit ar fi o organizație care nu are nici o legătură cu proprietarii.”
Rezultă, așadar, fără tăgadă, că cei de la Gheorgheni, împreună cu cei de la Ministerul Mediului și Pădurilor, în frunte cu ministrul din vremea respectivă, Borbely Laszlo, au premeditat în complicitate, miza fiind acapararea pădurilor revendicate în urma Legii nr. 247/2005 de urmașii foștilor grofi, în mod special a baronului Banfy.
Pentru corecta dumneavoastră informare, baronul Banfy Daniel, după care se solicită suprafețe imense de pădure, a fost declarat criminal de război prin Decizia penală nr. 2213 din 3 decembrie 1952 dată de Tribunalul Capitalei RPR Colegiul 1 penal, rămasă definitivă și executorie iar proprietățile sale au fost confiscate prin sentința instanței de către statul român. Prin urmare, urmașii celui în cauză nu beneficiază de niciun drept pentru retrocedarea proprietăților respective. De altfel, toate aceste revendicări se află în diverse stadii pe rolul instanțelor de judecată, Instituția Prefectului Mureș având câștig de cauză în mare parte a acestor procese.
În legătură cu administrarea Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor de importanță comunitară ROSCI0019 Călimani Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului, vă rugăm să cercetați următoarele fapte, pe care le considerăm deosebit de grave:
Contractul de administrare a PNDMS a fost încheiat în data de 18.03.2010, între Ministerul Mediului și Pădurilor prin Direcția Generală Protecția Naturii și Managementul Ariilor Naturale Protejate, prin director general Silviu Megan și S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, prin șef ocol, Melles Elod.
Conform prevederilor OUG NR. 57/2007, art. 18: administrarea ariilor naturale protejate… se face prin: lit. b ,,structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică și aflate în subordinea unor regii autonome, companii și societăți naționale și comerciale, autorități ale administrației publice locale, servicii descentralizate ale administrației publice centrale, instituții științifice de cercetare și de învățământ din sectorul public și privat, muzee, organizații neguvernamentale, constituite potrivit legii și aflate în coordonarea metodologică a Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate”.
În anul 2007, conform prevederilor legale, S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA a avut dreptul legal de a candida și a semna Contractul de administrare. Prin semnarea acestui contract, Melles Elod și-a asumat răspunderea de a administra. Numai că, în cadrul S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA, titularul de contract a înființat o subunitate, numită Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor de importanță comunitară ROSCI0019 Călimani Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului, căreia Melles Elod, prin decizie unilaterală, i-a transferat dreptul de a administra Parcul și Situl Natura 2000 Călimani-Gurghiu.
Această nouă structură înființată, care are și ștampilă proprie, nu și-a dobândit în momentul înființării calitatea de persoană juridică, neavând o bază legală de funcționare, fapt recunoscut de Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor prin Secretarul de Stat, Viorel Traian Lascu (prin adresa aflată în anexă), din care rezultă falsul grosolan. Din păcate, în mod complice, acest fals a fost protejat și tolerat atât de MMAP, cât și Garda Națională de Mediu, care afirmă că administratorul ariei naturale protejate a transmis dovada dobândirii personalității juridice în data de 10.06 2014 (adică după patru ani de la constituire), prin încheierea civilă nr. 1047/CC a Judecătoriei Reghin, când a luat naștere o asociație numită Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, care în conformitate cu datele din Registrul Național al Asociațiilor și Fundațiilor, are sediul în satul Iod, nr. 525, comuna Răstolița, județul Mureș. Cu alte cuvinte, Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, cu sediul în Gheorgheni, Strada Gabor Aron nr. 2, județul Harghita, are aceeași adresă cu sediul S.C. Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA.
Prima entitate este o structură inexistentă juridic, diferită de cea din județul Mureș, înființată în anul 2014 ca persoană juridică și care a emis anterior, ani la rând, documente oficiale și a perceput ilegal taxe de la cetățeni (facturi, taxe pentru avize de mediu pentru persoane fizice și juridice aflate pe raza PNDMS, pentru construcții, exploatare masă lemnoasă, amenajamente silvice, construcții de drumuri forestiere, avize regularizare râul Mureș și afluenți etc).
Administrația Parcului de la Gheorgheni a participat la toate ședințele Comitetului pentru avizări din cadrul APM Mureș și Harghita, punându-și ștampila și semnătura prin persoana directorului pentru orice fel de activitate ce urma să se desfășoare pe raza Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a Siturilor de importanță comunitară ROSCI0019 Călimani Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului.
Din anul 2014, reprezentanții MMAP știau, după cum au fost informați oficial de la Gheorgheni, că PNDMS este administrat de persoana juridică Asociația Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, cu sediul la Iod, Jud. Mureș, care figurează însă oficial numai la minister. În realitate, toate actele sunt emise, ștampilate și semnate de Administrația de la Gheorgheni, prin directorul de parc.
Încă ceva demn de luat în seamă. În anul 2010, aceeași administrație, fără personalitate juridică, adică ilegală, înființează și un Consiliu Științific din care fac parte reprezentanți ai MMP, ai APM Mureș și Harghita, ai unor ONG-uri, printre care și WWF România. A se vedea documentele din dosarul de la Academia Română, parafate de administrația ilegală de la Gheorgheni.
Mai grav este că această structură administrativă de la Gheorgheni și-a pus parafa și semnătura pe Regulamentul PNDMS și pe Planul de Management, documente care, conform Contractului de administrare nr. 6/18.03.2010, trebuiau aprobate în 9 luni, respectiv 2 ani de la semnarea Contractului și care, nici în anul 2016, nu sunt aprobate și nu sunt aplicabile, cum recunoaște MMAP prin secretar de stat, Viorel Traian Lascu, în adresa nr. 17.212/LVT/22.01.2016, din care cităm: ,,Cu referire la Regulamentul și Planul de Management…prevederile celor două documente nu sunt aprobate la acest moment, prin urmare nu sunt aplicabile.”
Tot timpul, din anul 2010 până în prezent, atât MMAP, Garda Națională de Mediu și APM Mureș au știut că Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior, cu sediul în Gheorgheni, nu are personalitate juridică și funcționează ilegal, fapt confirmat de MMAP !
Încă ceva foarte grav:
MMP a semnat cu Parcul Natural Defileul Mureșului Superior contractul de finanțare nr. 128681/02.04.2012 pentru Proiectul ,,Managementul integrat al Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și Ariilor Naturale Anexe, în valoare de 10. 912. 879 lei, din care 8.900.285 lei din Fondul European de Dezvoltare Regională și Bugetul de Stat.
Toate actele încheiate în cadrul Proiectului, adrese, invitații și dezbateri au fost semnate, parafate și operate de către Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior de la Gheorgheni, care și la ora actuală nu are personalitate juridică.
Mai mult, MMAP recunoaște că perceperea de tarife pentru analiza documentațiilor și emiterea de avize pentru planuri, proiecte și activități, anterior obținerii avizului nr. 15343/AJ/24.04.2014, acordat de către minister, este ilegală. Numai că, din nou, MMAP acordă acest aviz aceleiași Administrații ilegale a Parcului.
În locul rezilierii contractului de administrare, încă din anul 2010, de la primul control al ministerului, când s-a constatat că entitatea de administrare nu funcționează legal, a fost tolerat administratorul, permițându-i-se să emită avize de mediu în arii protejate, să perceapă taxe pentru studii de impact asupra mediului și să acceseze fonduri europene, practic cei în cauză făcându-se stăpâni peste proprietățile oamenilor din defileul Mureșului superior.
Aștept cu interes o verificare a acestor sesizări punctuale și un răspuns pertinent și nepartinic, în cunoștință de cauză, din partea ministerului, pentru o deplină și justă clarificare a situației conflictuale, pe care v-am sesizat-o în mai multe rânduri, se pare că degeaba…