Back
Featured image of post Ipocrizie, viclenie și demagogie maxime...

Ipocrizie, viclenie și demagogie maxime...

Președintele UDMR Mureș, concomitent președinte al Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, în cadrul emisiunii online „Aici și acum – Itt és Most” transmisă prin pagina Facebook a portalului de știri Msnews.ro, a declarat public că susține, „atât moral cât și din punct de vedere politic”, consorțiul dintre Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” și Primăria Municipiului Târgu Mureș.

Să leșini de emoție, nu alta! Însă, în calitate de președinte al UDMR, nu a întreprins nimic concret în acest sens. E doar bla, bla, bla… Putea să-i dea un telefon măcar primarului Soós Zoltán sau consilierilor locali ai UDMR transmițându-le, prin autoritatea funcției sale politice și administrative, să găsească o soluție. Putea, chiar mai mult, să-l invite la un dialog pe rectorul UMFST. Consiliul județean are terenuri implicit în vecinătatea Spitalului Clinic Județean Mureș dar și în alte zone propice, poate deveni oricând un partener al universității pentru proiectul campusului finanțabil prin PNRR, un proiect însumând peste 21 de milioane de euro.

Doar demagogie! A declarat falsând că „susțin tot ceea ce înseamnă dezvoltare în acest sistem pentru că o facem pentru viitorul nostru, pentru copiii noștri”. Îmi dau lacrimile ascultându-l! Gura nu-l doare, prin viclenie și ipocrizie poate amăgi orice novice sau naiv.

Aceasta este, de fapt, imaginea emblematică a UDMR. Una spun și alta fac! Iar această atitudine politică subminează dezvoltarea județului Mureș irepresibil de mai bine de trei decenii încoace. Îi interesează doar propriile buzunare și să-i hârâie etnic pe maghiari și români pentru a specula politic dihonia în propriul beneficiu.

Dacă le așezi public udemeriștilor oglinda în față, cu toată forța propagandei, a resurselor imense (implicit virate din Budapesta), a canalelor mediatice pe care le păstoresc și controlează, îți transmit că ești șovin și te etichetează ca extremist. Iar cozile de topor care-i tolerează pentru propriile profituri și beneficii egoiste, din rândul majorității celorlalte partide mureșene, se facă că plouă. Victima rămâne tot omul de rând, indiferent de etnie, condamnat să-și ducă, fără de perspectivă, povara propriilor necazuri, în timp ce acești politruci veroși continuă să se îmbogățească speculativ pe spatele acelorași „mulți și necăjiți”.

Last updated on Aug 24, 2022 15:39 UTC
comments powered by Disqus