Back
Featured image of post La sesizarea mea, Curtea de Conturi va controla Aeroportul Transilvania, aflat în subordinea Consiliului Județean Mureș

La sesizarea mea, Curtea de Conturi va controla Aeroportul Transilvania, aflat în subordinea Consiliului Județean Mureș

Mi-a fost transmisă la cabinetul parlamentar o sesizare semnată de Grupul de inițiativă pentru salvarea aeroportului prin membrii ai Sindicatului Liber al Angajaților Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania” Târgu-Mureş, cu privire la posibile acțiuni grave de încălcare a dispozițiilor legale specifice, inclusiv în domeniul achizițiilor publice, de către unii angajați din cadrul Regiei Autonome „Aeroportul Transilvania” Târgu-Mureş. În acest sens, m-am adresat mai multor instituții competente în a investiga și verifica faptele de încălcare a legii semnalate de petiționari.
Pe această cale, îi informez pe cei interesați că am primit un prim răspuns din partea Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Mureș prin care sunt informat că: „aspectele semnalate în petiția anexată au fost reținute, urmând ca cele aflate în competența de verificare a Curții de Conturi şi în cadrul perioadei de prescripție, să fie analizate cu ocazia acțiunii de control ce se va desfășura în anul 2018 la RA „AEROPORTUL TRANSILVANIA” TG. MUREŞ, potrivit programului de activitate al Camerei de Conturi Mureş, integrat în programul Curții de Conturi a României.”
Din păcate, pe lângă situația actuală de blocare a acestui aeroport, aflat în subordinea Consiliului Județean Mureș, din interior sunt sesizate public și prin intermediul mass-media diverse operațiuni cu caracter infracțional prin care unii profitori își umplu buzunarele… Aștept cu interes informări, pe baza sesizării, și din partea altor instituții competente ale statului cărora m-am adresat în acest sens.

Last updated on Jul 05, 2021 00:09 +0300
comments powered by Disqus