Iată încă o probă elocventă că românii sunt tratați ca cetățeni inferiori în propria lor țară, ca urmare a politicii actualei guvernări aservite intereselor Budapestei, prin avangarda sa UDMR, subminatoare pentru statul național român.
În profund dispreț față de Legea educației și după ce o lege promovată de udemeriști, privind înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș, a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională a României, Guvernul Dăncilă a înființat respectiva unitate de învățământ prin Ordonanță de urgență, în perioada vacanței parlamentare din vară. Această ordonanță nu a intrat nici până acum în dezbaterea plenului Camerei Deputaților, deși s-a aflat luni la rând pe ordinea de zi.
În schimb, liceul a fost samavolnic înființat și funcționează iar Ministerul Educației i-a stabilit din pix și un director interimar. Mandatul acestuia tocmai expiră iar Inspectoratul Școlar al Județului Mureș anunță concurs acum pentru ocuparea respectivului post de director al Liceului Teologic Romano-Catolic. Problema este că mai sunt alte 60 de funcții de directori interimari la nivelul județului Mureș în aceeași situație, astfel încât s-ar cuveni ca și pentru acestea să se organizeze concurs. Doar că aici UDMR și PSD nu au niciun interes și nu face nimeni nicio presiune politică imperativă prin guvern. Ceilalți directori sunt așadar inferiori ca importanță, de rangul doi.
Și ca să vedeți, în realitate, pentru cine s-a făcut atâta scandal politic, manifestări și proteste publice, din ce cauză l-a sunat amenințător Viktor Orban pe Liviu Dragnea, pentru ce a fost sesizat până și Papa de la Roma (care și-a trimis chiar un emisar la Târgu-Mureș), aflați că dintre cei vreo 320 de elevi pe care îi are astăzi acest Liceu Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș (conform informațiilor care mi-au parvenit), doar 130 sunt romano-catolici, adică mai puțin de jumătate, restul fiind reformați, unitarieni protestanți…
Miza o reprezintă, de fapt, preluarea integrală a imobilelor în care funcționează în prezent Colegiul Național „Unirea” și evacuarea acestuia, după modelul Liceului „Bolyai-Farkas”. Asta urmărește UDMR iar cei din PSD-ALDE le țin isonul, nu îi interesează decât conservarea actualei guvernări și voturile udemeriștilor, fără de care s-ar prăbuși…
Din păcate, actuala coaliție UDMR-PNL-PSD din Consiliul local Târgu-Mureș funcționează foarte bine doar când propriile interese pecuniare o cer. În privința învățământului și a educației, Dumnezeu cu mila! Deși am pretins imperativ Primăriei municipiului Târgu-Mureș să atace pe cale extraordinară la Înalta Curte de Casație și Justiție retrocedarea abuzivă a imobilelor în care funcționează astăzi Colegiul Național „Unirea”, pentru care Direcția Națională Anticorupție a constatat că membrii comisiei de retrocedare se fac vinovați de abuz în serviciu, nici până azi nu au realizat niciun demers oficial în acest sens.
Așa că zic și eu, după poetul Adrian Păunescu: „Nu voi consuma otravă pentru nici un fel de Basta,/ Totuşi unde-au fost ai noştri, şi atunci, şi-n vremea asta?/ Cum se-ajunge pân’ la gâtul Voievodului de Ţară,/
Dacă nu-s trădări acasă, lângă ura de afară?”