Vă invit, dragi prieteni, să ne îndreptăm gândurile cu respect și emoție către o voce distinctă și sensibilă a poeziei românești: Constanța Buzea. Născută în 29 martie 1941, poeta ar fi împlinit astăzi o vârstă venerabilă, din păcate ne-a părăsit definitiv în 2012.

Constanța Buzea a fost o exploratoare curajoasă a sufletului feminin, a iubirii, a maternității, a trecerii timpului și a complexității relațiilor umane. Versurile sale, adesea încărcate de o sinceritate dezarmantă, uneori dureroasă, alteori plină de o tandrețe fragilă, continuă să rezoneze profund peste timp cu inimile celor care iubesc creația, literatura, cultura. Poezia sa este o mărturie a rezistenței prin sensibilitate, a curajului de a exprima vulnerabilitatea prin căutarea neîncetată a autenticului în trăire și cuvânt.

Viața sa personală a fost împletită, pentru o perioadă importantă, cu destinul unui alt mare poet, Adrian Păunescu. Din tumultuoasa lor poveste de dragoste s-au născut doi copii, Ioana și Andrei Păunescu, purtători ai unei moșteniri culturale complexe.

Să ne amintim astăzi de Constanța Buzea, recitind una dintre poeziile sale, și să celebrăm nu doar memoria ei, ci și puterea transformatoare a poeziei izvorâte dintr-un suflet profund. Moștenirea sa lirică dăinuie astfel…

Leac pentru îngeri

Sunt tristă, dar de tine niciodată.

Fug animalele speriate de minuni

La care nu mai știm să ne gândim,

Miercuri și marți, vineri și luni.

Săraci în zile, cine știe, trecem

Legați la gât de lungi copilării

Ninși de puterea sfintelor petreceri

A nu fi, a te naște, a iubi.

Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist?

Leac pentru îngeri, cântecul meu trist.