Unilateralismul politic are un preț care se achită întotdeauna însă mai târziu. Decizia administrației Donald Trump de a acționa individual în raport cu Iranul, fără a consulta partenerii din NATO sau Uniunea Europeană, a creat o falie diplomatică profundă. Ignorarea aliaților tradiționali în momente critice a erodat încrederea necesară unei coaliții funcționale.

Astăzi, Washingtonul solicită sprijin european pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Răspunsul este însă o tăcere rezervată. Statele europene refuză să devină pioni într-un nou conflict militar în Orientul Mijlociu. Această răceală diplomatică este rezultatul direct al politicii de excludere din trecut.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a fost tranșant, nu va exista nicio participare militară din partea Germaniei. Spania a refuzat categoric orice implicare, iar Italia a declinat la rândul ei. Kaja Kallas, șefa diplomației europene, a confirmat după reuniunea miniștrilor de externe că nu există niciun interes în UE pentru a se alătura coaliției lui Trump.

Actualmente, prețul petrolului Brent a depășit 104 dolari pe baril, iar traficul maritim prin Ormuz, pe unde tranzitează o cincime din petrolul mondial, este practic oprit. Europa plătește deja prețul economic al unui conflict pe care nu l-a ales, nu l-a aprobat și despre care nu a fost consultată.

Calea de a rezolva criza nu e să te alături războiului, ci să îl oprești. Diplomația nu e opțională. Este fundamentul alianțelor. Iar alianțele funcționează în ambele sensuri.

Această criză demonstrează că absența consultării între aliați nu afectează doar securitatea, ci și stabilitatea economică globală. Pentru România este cu atât mai grav, câtă vreme economia țării noastre este oricum grav afectată de crize succesive și iresponsabilitate politicianistă.