Citatul este desprins din opera literară a marelui scriitor și ziarist ardelean, Ioan Slavici, de la a cărui plecare în eternitate se împlinesc azi 99 de ani.

Rămân remarcabile și pilduitoare observațiile sale fine asupra vieții rurale din Ardeal. A fost un fervent susținător al valorilor naționale și al unității românilor. Prietenia și îndrumarea de care a avut parte din partea poetului Mihai Eminescu l-au determinat pe Slavici să se apuce de scris și să își publice poveștile sale de viață, o bună parte în celebra revistă „Convorbiri literare”.

Slavici a fost, totodată, un jurnalist renumit, redactor la ziarul „Timpul”, în București, și mai apoi fondator al „Tribunei” din Sibiu. Din păcate, în urma articolelor sale, a fost trimis în pușcărie de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus agitator și naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Și-a povestit caznele în lucrarea memorialistică intitulată „Închisorile mele”.

Scriitorul a pus în valoare importanța caracterului moral și a datoriei față de comunitate. Istoricul Lucian Boia a constatat, cu referire la Slavici, că „dacă la scriitori precum Rebreanu sau Sadoveanu se constată un ușor deficit de caracter, necazurile lui Slavici se trag, s-ar putea spune, dintr-un surplus de caracter.”

Un scriitor important, dar înainte de toate un om extraordinar. Iată câteva citate din opera sa care descriu valori pe care le-a asumat și promovat spiritual:

„E mare bogăție să te mulțumești cu puțin.”

„Nu e armă mai puternică decât inima curată.”

„Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția ci liniștea colibei tale te face fericit.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Veșnică pomenire!