La invitația comunităților din diverse zone ale județului, deputatul PMP Mureș, Marius Pașcan, a fost prezent, în acest sfărșit de săptămână la mai multe manifestări culturale cu tradiție.
Joi, liderul PMP a participat la Oarba de Mureș, în templul eroismului românesc, la deschiderea Festivalului cântecului popular patriotic, intitulat semnificativ ,,La Oarba și la Iernut”.
Vineri, Marius Pașcan a fost alaturi de locuitorii municipiului Târnăveni la Zilele localității, asistând la entuziasmul contagios al unei comunități care demonstrează că știe să-și asume aniversarea și să-și primească cordial oaspeții veniți în număr mare chiar din afara granițelor României. O paradă a valorilor locale din diverse domenii de activitate, cântec, joc și voie bună, iată doar câteva dintre ingredientele unei sărbători locale al cărei amfitrion a fost primarul Sorin Megheșan, având alături Consiliul local Târnăveni.
Sâmbătă, deputatul mureșean a poposit în Valea Regilor, la deschiderea Festivalului Văii Gurghiului. O manifestare superlativă a județului Mureș, unde tradiția, portul, cântecul și jocul popular sunt nepervertite, acasă. Și bucatele gastronomiei locale sunt neschimbate de pe vremea străbunilor.
Duminică, ziua a început la Fânațele Bandului, unde au fost cinstiți cei 70 de ostași căzuți la datorie pe altarul neatârnării patriei. Monumentul realizat în memoria lor, la inițiativa Primăriei și a Consiliului local Band, este opera sculptorului Gheorghe Pop.
A fost sărbătoare și la Suseni, comuna ce reprezintă un reper identitar pe harta județului Mureș. Aici s-a descoperit fibula care compune reprezentativ blazonul județului, ,,Fibula de la Suseni”, unică în lume, cu o vechime de peste 3000 de ani, vorbind de la sine despre civilizația veche a acestor meleaguri. Suseniul mai este renumit prin hărnicia locuitorilor săi dar și prin savuroasa ceapă roșie, care a devenit pretext pentru o sărbătoare locală, aflată la cea de a VI-a ediție, inițiator al manifestării fiind primarul Mircea Mariș susținut de Consiliul local. Prilej de bucurie, de etalare a specificului local, a tradițiilor, obiceiurilor, portului și cântecului popular, a gastronomiei.
Periplul deputatului mureșean s-a încheiat duminică seara, la Zilele Iernutului, un eveniment ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, la care a participat întreaga comunitate.