Am parcurs multe campanii electorale de mai bine de trei decenii încoace. Există însă o situație cu care nu reușesc să mă obișnuiesc și care mă consternează consecvent. Apariția, semețirea din anonimat a unor personaje care nu s-au manifestat nici administrativ, nici politic, nici eventual ca simpli cetățeni atenți și implicați anterior în treburile comunității.

Vin de nicăieri și aspiră să dea lovitura, să fie aleși într-o funcție publică, să rupă gura târgului de uluire și admirație pentru asumarea lor narcisistă. Nu au avut public nimic semnificativ măcar de spus sau arătat anterior, nu au demonstrat în existența lor personală ceva relevant pentru comunitate, nu au enunțat vreun proiect personal, vreun plan concret pentru binele semenilor, nu au dovedit că sunt cu adevărat preocupați de grija pentru administrarea treburilor publice.

În schimb, în postura aprigă de candidați de conjunctură, acum le dau lecții tuturor. Se pricep la toate, au soluții savante la orice problemă, iar dacă se întâmplă cumva să aibă resursele necesare, publicitare, pentru a se promova, cotropesc spațiul public. De unde anterior nu știai de existența lor, acum te împiedici de ei la tot pasul, asaltează cotropitor orice canal de comunicare media ai accesa. Aceștia sunt meteoriții electorali, dispar, se sting la fel de brusc cum au apărut cu mult vuiet în spațiul public.

I-am văzut în toate campaniile electorale, în deplina, adeseori ridicola lor glorie efemeră, de a impresiona demagogic cu orice preț, de a blufa, de a-i amăgi și, eventual, prosti pe cei naivi, neinformați. În spectacolul electoral al democrației, au și ei rolul lor fulgurant, cabotin, stupid.