Corelativ acestei legislații care promovează extremismul conceptelor de gen, se află în dezbatere deja faimoasa Strategie Națională de Educație Parentală. Ministerul Educației Naționale a lansat o dezbatere publică pe un proiect de Strategie Națională de educație parentală, care urmează să fie adoptat prin lege. Ideea pare simplă: se introduce o nouă profesie/ ocupație, de educator parental; se creează un sistem național de educatori parentali; aceștia vor educa pe părinți și părinții vor educa pe copii.
În acest sens, Academia Română a exprimat o poziție oficială constatând că Proiectul Ministerului Educației Naționale, de legiferare a unui sistem de educație parentală tară nici un specific românesc, cu implicații enunțate explicit împotriva familiei tradiționale, ca nucleu al vieții sociale, culturale, morale și creștine, milenare a românilor, presupune o educație uniformă a copiilor, fără diferențe de sex, de particularități antropologice și psihologice, de mediu comunitar (rural, urban), etnic.
„Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaționaliste sau globaliste, de obținere a ceea ce s-a numit mereu «omul nou», fără familie, fără naționalitate, fără țară, fără identitate.
În anul Centenarului Marii Uniri a românilor, când se face și bilanțul realizărilor de excepție ale românilor, educați în spiritul tradițiilor noastre, renunțarea la aceste tradiții ar însemna un act de trădare națională.
Faptul că Strategia amintită a fost precedată de numeroase cercetări, făcute de instituții internaționale și ONG-uri, cu fonduri private străine, nu îndreptățește cu nimic ridicarea ei la nivel de „strategie națională“ a României.
Acceptarea ei ar însemna dublarea învățământului tradițional cu unul susținut de instituții străine, finanțate de Statul Român, cu sume imense, care ar putea fi destinate unor obiective stringente de igienizare, eficientizare și bună administrare a școlilor. In plus, introducerea amintitei Strategii ar agrava și mai mult situația disperată a copiilor fără părinți, care ar urma să fie educați într-un spirit inadecvat nevoilor noastre sociale.
Publicațiile mai mult sau mai puțin științifice pe tema educației parentale sunt, firește, libere să exprime diferite puncte de vedere, dar ipotezele educaționale așa-zis «moderniste» nu pot și nu trebuie să devină obligatorii într-un stat național, independent și democratic.
În concluzie, Academia Română consideră că proiectul de Strategie de educație parentală este inoportun și inadecvat pentru învățământul și educația românilor, meniți să-și conserve specificul național în cadru european.”
Sociologul prof. univ. dr. Cătălin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română, pune în discuție următoarele probleme:\
- Ce mesaj vor promova noii specialiști în educație parentală ? Ne așteptam ca acești noi specialiști să ajute părinții să soluționeze variatele probleme curente ale relației cu copii. Nu acesta este însă obiectivul strategiei, ci schimbarea întregului mod de gândire al populației : să „promoveze noile ideologii” (nu e clar care), să „schimbe mentalitățile conservatoare” (nu e clar care), să promoveze „un sistem de valori ale familiilor ce trebuie regândit în contextul unor informații noi” (care valori și care informații ?).
Strategia se fundează pe ideea că problema centrală este că suntem dominați de un mod de gândire conservator, tradițional, prizonieri ai „idealizării familiei tradiționale, pe care o consideră o formă perfectă de organizare”; dar modelul „familiei tradiționale” este complet depășit și trebuie urgent eliminat din mentalitatea noastră.
Ce este modelul „tradițional” de familie care ar trebui urgent eliminat? Strategia nu-l definește. Dar putem presupune: familia așa cum este ea cristalizată într-o lungă istorie a umanității. Acest model trebuie eliminat ? Hm ! în toate țările actuale, această familie este considerată o formă socială, psihologică și economică de viață a oamenilor care trebuie să fie susținută și sprijinită. Pretutindeni această familie ia o formă juridică clară. Toate țările au politici sociale speciale de susținere a acestei familii.
Acest model „tradițional de familie” trebuie înlocuit, dar cu ce ? Strategia nu se precizează cum ar arăta o familie opusă celei “tradiționale” și care ar trebui ea promovată în locul celeilalte.\ - Cine va promova această schimbare fundamentală de mentalitate și, implicit, a întregii organizări a societății ? Și care vor fi mecanismele acestei schimbări ?
„Noul specialist” formează pe educatorii parentali; aceștia vor schimba mentalitatea părinților și părinții vor forma o nouă mentalitate a copiilor. Se realizează astfel o schimbare social-cultuală profundă a întregii societăți: dispar iluziile conservatoare în familia tradițională și sunt înlocuite cu o nouă viziune.
Dar noul mod de gândire de unde vine? în niciun caz de la comunitatea românească care, din păcate, consideră Strategia este conservatoare. Nici de la specialiștii noștri. Și ei au o mentalitate conservatoare: „este prezentă uneori și în discursul profesioniștilor, care idealizează familia tradițională, pe care o consideră drept o formă perfectă de organizare.”
Și atunci? Strategia afirmă răspicat: „familia în societatea actuală are nevoie din ce în ce mai mult de un sprijin extern”. Nu e clar în ce constă acest sprijin extern și de unde vine acesta.
Și apare o nouă întrebare: cine va aduce această competență externă? Nu comunitatea se schimbă pe ea însăși, dacă consideră că este nevoie, nici specialiștii existenți, ci un ONG, purtător al acestui nou mod de gândire. Acesta va forma în spiritul noii viziuni pe viitorii educatori parentali, pe toții părinții și pe toții copiii, deci prin toți aceștia pe toți românii.
Schimbările social-culturale au loc continuu. Procesul de schimbare este unul extrem de complex, la care participă întreaga comunitate, o mulțime de actori sociali, specialiști și, în ultimă instanță, sistemul politic, prin legile adoptate de parlament.
Specialiștii contribuie cu propriile resurse, dar, conform eticii lor, evită să creeze o confuzie între cunoaștere și opțiunile politice și culturale care cad în responsabilitatea exclusivă a comunității. Și specialiștii au de regulă opinii diferite în problemele cruciale ale vieții societății. Nu există niciun grup de „specialiști” căruia i se acordă dreptul de a decide asupra sensului schimbărilor social-culturale.
Strategia promovează o privatizare a procesului de schimbare socială. Strategia, odată adoptată, se acordă tacit o poziție cheie în procesul de schimbare socială a României unei organizații ne-guvernamentale purtătoare a unei viziuni noi, „corecte”, dar externe.
Ce dezvoltare socială propune Strategia ? Se pornește de la o estimare parțial adevărată, dar parțial și falsă: sistemul actual nu are o funcție de „educare a părinților”. Tradițional toate sistemele sociale, inclusiv în comunism, au avut și această funcție: școala a avut dintotdeauna o responsabilitate de a sprijini familiile în soluționarea problemelor copiilor, de educație parentală deci; corpul medical a lucrat tradițional cu părinții; asistenții sociali, de la înființarea/ reînființarea lor, au avut prioritar responsabilitatea de a lucra cu părinții și de a-i ajuta să rezolve problemele copiilor, inclusiv de a dezvolta capacitatea educațională a familiei.
Problema este că aceste sisteme sociale existente au dificultăți în îndeplinirea funcțiilor lor. De ce? în primul rând subfinanțarea gravă, lipsa personalului. Se adaugă și confuziile introduse de continuele reforme. Un exemplu: sistemul public de asistență socială, care are funcția de a rezolva împreună cu părinții, școala și sistemul medical, problemele copiilor, inclusiv de a crește competența părinților, este extrem de sub dezvoltat. Motivarea acestei subdezvoltări este lipsa resurselor financiare.
Strategia, pornind de la evidența amplorii problemelor actuale, propune o soluție slabă, dar foarte costisitoare: crearea unei noi profesii/ ocupații cu funcția de a educa pe părinți. Nu este clar ce vor face noii angajați diferit de asistenți sociali/ profesori/ medici. Soluția care pare a fi propusă este organizarea de cursuri, de 10 ore, pentru părinți. Nu e rău. Dar problema părinților nu este atât lipsa de cunoștințe, ci deficitul de capacitate și de resurse de a rezolva problemele complexe ale copiilor. Lipsa cunoștințelor, deși importantă, nu este variabila strategică critică a soluționării problemelor. Problema actuală nu este lipsa acestei profesii, ci subdezvoltarea profesiilor existente,
În primul rând a asistenței sociale. Crearea unui sistem de educatori parentali va avea desigur un impact pozitiv. Dar ea și va agrava deficitul de resurse financiare ale sistemului existent: resoarbe slab eficient puținele resurse existente.
Opțiunea strategică corectă este ca în primul rând fortificarea funcțiilor de educare parentală a sistemelor existente.
În fine, o ultimă întrebare. Nu se precizează în niciun fel cine este autorul acestei Strategii: cine își asumă responsabilitatea și pe ce competență se bazează ea. Doar vorbe generale. Se sugerează că este vorba de o organizație neguvernamentală sau …
Ministerul Educației, lansând public discutarea acestei Strategii, implicit o consideră suficient de întemeiată și o susține?
Dar Ministerul muncii… care a fost și este și al familiei, nu are nici el un punct de vedere?
Este clar, un caz important care merită discuții publice.