Toți cei care s-au descurcat în viață și cărora le merge bine au furat sau „sugativează” din avuția celor mulți. Majoritatea, dacă nu chiar toți, sunt hoți… Sunt parveniți, s-au îmbuibat, sunt corupți și profitori, sunt lacomi și fură poporul, spoliază țara, sunt nesimțiți și indiferenți la necazurile celorlalți, s-au ajuns înșelându-i pe ceilalți… Aș putea continua cu asemenea stereotipii, etichete, sintagme și sentințe frecvent emanate public. Ele ne-au adus, în bună măsură, în situația în care ne aflăm astăzi. Sunt un reflex al mentalității asimilate comunistoid, pe baza căreia toți „cetățenii muncii” trebuie să fie egali, să nu existe elite, nici performeri, să nu iasă nimeni din linie, din rândul aplatizării, plafonării și al sordidului general. Toți cetățenii trebuie să fie egal de ratați într-o societate lipsită de orice competitivitate. Sunt rodul îndoctrinării, al fracturilor și erorilor din mentalul comun al unei țări cobai al comunismului, de-a lungul câtorva zeci de ani.
Scriu aceste rânduri exasperat de confruntările idioate cu mizantropii din tagma acestor reflexe mentale. Oameni care dau vina pe toți ceilalți pentru nereușitele și propriile lor neîmpliniri existențiale. Întrucât ei nu au răzbit în viață după propriile așteptări, întrucât sunt niște nevolnici, pentru că și-au ratat țelurile, înseamnă că ceilalți (îi) fură, le stau în cale, sunt stavilă succesului și reușitei celor în cauză. Prin urmare, trebuie condamnați „succesomanii”, „avuții”, liderii din reflectorul cotidian, musai trebuie puși la zid, vitriolați public, dacă s-ar putea să le fie confiscate averile și să fie băgați la temniță grea pentru închipuite sau imaginate vinovății, pentru nesimțirea împlinirilor, a reușitelor de care se bucură.
Nicio clipă nu contest că există paraziți, profitori, parveniți, îmbogățiți peste noapte, căpușe conjuncturale de strânsură, în orice sistem politic și social din lumea aceasta, de-acum și dintotdeauna. Din păcate, adesea, imaginea lor domină în percepția generală. Dar să ridici această categorie la rang de clasă dominantă, de țară, generalizând și maculând de-a valma, terfelind pe oricine public și oricum, vădește doar un derapaj reflex al unor mentalități viciate, tulburate de excesele reminescente ale egalitarismului proletar. Din păcate, la această oglindă hazna a societății românești a contribuit, în bună măsură, de-a lungul vremii, și mass-media. Din nefericire, această perspectivă a făcut ca, azi, în România, să nu mai putem vorbi de o clasă de intelectuali redutabili care să se constituie în înaintemergători vizionari pentru acest neam. Toți, de-a valma, au fost opăriți, vitriolați, într-un fel sau altul, de oprobriul public, toți au fost demonizați, terfeliți, risipiți de bălăcăreală și de un dispreț exaltat suveran…
Sunt, în schimb, multe exemple pozitive în jurul nostru. Există compatrioți care au reușit în existențele lor fiindcă și-au trudit competențele cu prisos, și-au ars neuronii în multe nopți de nesomn, și-au riscat afacerile mizând în plus zi de zi, au avut curajul contractării unor împrumuturi bancare jucându-și soarta, adeseori, pe o singură carte iar soarta le-a surâs. Oamenii trebuie judecați individual, nu in corpore, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte sau de statutul pe care îl dobândesc.
Avem nevoie să ne vindecăm de ură, resentimente și nemeritate șabloane social justițiare. Avem nevoie de încredere și să reușim să ne bucurăm atunci când un compatriot are succes, când răzbește și iese din rând, în fruntea celorlalți, prin meritele sale, oriunde s-ar afla. Trebuie să redescoperim aprecierea pentru cei merituoși să recredibilizăm elitele. O însănătoșire morală a României depinde de fiecare dintre noi, depinde de onoarea, demnitatea, onestitatea și principiile fundamentale asumate călăuzitor pentru acest popor.
Altminteri, vom asista neputincioși cum România se pierde năucă sub tăvălugul cotropitor, copleșitor, al intereselor economice, culturale, sociale, spoliator globalizatoare. Vom continua să le dăm în cap românilor, în timp ce națiunea se va prăvăli sufocată de incultură și lipsă de repere valide, de povara mondializării și a societății superficiale de consum.
„Națiunea – susținea B. Șt. Delavrancea în «Scrisori fără răspuns» – nu este o tovărășie economică de producere și consumațiune; nu este o juxtapunere de indivizi cu interesele lor subiective și egoiste; nu este cum o vedem, cum o înnumărăm, ca un hambar de grâu sau ca o cireadă de vite, ci este cum o înțelegem că trebuie să fie: un mare suflet, rezultând din sufletele tuturor, strânsă împreună, de amintirile trecutului, de primejdia prezentului și aspirațiunile viitorului”.