Deși are profituri de miliarde de euro din zăcămintele țării noastre, OMV susține că nu va plăti taxă de solidaritate în România, întrucât veniturile sale din extracția hidrocarburilor și rafinare nu depășesc 75% din cifra de afaceri a corporației. Compania va plăti, în schimb, 150 de milioane de euro taxă de solidaritate în Austria.

Un astfel de tupeu ar fi sancționat economic instantaneu într-o țară care se respectă și își apără cetățenii. La noi, câinii presei latră, rețelele social media urlă în pustiu, însă caravana hoției trece, netulburată de vreo instituție de forță a statului…

1. Este mai mult decât străveziu că, din Guvern, anumiți „strategi” au stabilit cu dedicație acest plafon, pe baza Directivei europene de 75%, care scutește de plată și protejează OMV, fiind în schimb bune de plată doar societățile statului român (mai precis Romgaz). Nu este o „eroare” tocmai întâmplătoare pentru că, dacă ar fi, s-ar corecta printr-un nou act normativ în procedură de urgență. Nu există însă oficial vreo preocupare în acest sens. Puteau transpune directiva la plafonul minim de 33% taxare.
2. Vedeți vreo instituție gen DNA, Parchet General, vreun magistrat cu niște „mascați” să se autosesizeze și să debarce în regim de urgență pe la Guvern, căutând să identifice invitând la „subsemnatul” suspecții pentru care bugetul României este prejudiciat cu sute de milioane de euro?! Nici pomeneală, pensia specială funcționează de la tinerețe prin justiție, nu trebuie deranjată puterea, de ce să fie pus privilegiul în pericol?!
3. Vă întrebați pe unde zac letargic „serviciile” cărora li se măresc consecvent bugetele de funcționare, ce mai fac „ochii albaștri” și „timpanele dilatate” de fapt?! Poate veghează cum crește menta prin „câmpul tactic”…
4. Înțelegeți de ce-și permite Uniunea Europeană să ne țină pe la ușa Schengen, austriecii să ne dea flit iar, în ansamblu, să fim percepuți ca cetățeni de rang inferior?!

Dacă pricepeți acest caz de hoție școală la nivel de stat, veți înțelege și de ce, în mod fatalist, România a ajuns un „stat eșuat”, compromis se pare iremediabil, insurmontabil, decăzut politic, culpabil, subminat chiar prin cei care îl conduc.