Ni se spune de ani întregi că recuperăm decalajele față de Europa. Că salariile cresc, economia progresează și bunăstarea e tot mai aproape. Doar că, atunci când tragem linie, descoperim că am recuperat doar discursurile demagogice despre prosperitate.

Eurostat ne aduce cu picioarele pe pământ. În 2025, salariile brute din România au crescut, într-adevăr, mai repede decât media europeană. Dar, după taxe și contribuții, avem cel mai mic salariu mediu net din Uniunea Europeană. Inclusiv bulgarii, cu salarii brute mai mici, rămân cu mai mulți bani în buzunar.

Iar anul 2026 continuă să ne servească aceeași ironie amară. Salariile cresc nominal, dar scumpirile le înghit puterea de cumpărare. Inflația ne ține în fruntea Europei, leul pierde teren, iar din veniturile românilor se înfruptă, fiecare după puteri, fiscalitatea și prețurile.

Mă întreb, totuși, ce valoare mai au toate „performanțele” economice proclamate consecvent de guvernanți, indiferent de culoarea lor politică, dacă omul care muncește cinstit continuă să-și numere banii înainte de fiecare factură? Și constată de la o lună la alta că are tot mai puțini bani…

Am ajuns să avem salarii europene în promisiuni și venituri reale de ultimul loc, în statistici, la nivelul Uniunii Europene.

Iar întrebarea pe care aș adresa-o tuturor celor care au administrat România este simplă. Dacă țara a progresat atât de mult, de ce oamenii care muncesc au rămas atât de departe de prosperitatea promisă politic?

Până vom primi un răspuns, rămânem cu o performanță reală greu de egalat. În România, bunăstarea se anunță la brut și se dezminte dramatic la net și puterea de cumpărare, iar sărăcia devine campioană incontestabilă pentru majoritatea românilor.